Festivalul „Mihail Sebastian”, la a V-a ediție

Festivalul Internațional „Mihail Sebastian” (ediția a V-a) va avea loc în perioada 2-4 noiembrie la Brăila, fiind organizat de Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Potrivit organizatorilor, va fi mult mai amplu și mai complex decât în anii trecuți, evenimentul fiind unul internațional, cu participanți din Argentina, Canada, Franța, Germania, Israel, Republica Moldova, România, informează Agerpres.

La deschiderea oficială, care va avea loc joi în foaierul „Mihail Sebastian” al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, și-au anunțat prezența ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, președintele FCER-CM, dr. Aurel Vainer, primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, prof. univ. dr. Ionel Cândea, președintele Comunității Evreilor din Brăila, Nadia Ustinescu, a informat un comunicat al Departamentului Cultură, Artă, Media al FCER.

Manifestarea va începe cu proiecția filmului documentar „Mihail Sebastian”, de Mihai Vișinescu, urmată de recitalul extraordinar „Amistad”, susținut de Berti Barbera (România) și Mariano Castro (Argentina), precum și de spectacolul teatral ‘Neranțula’, de Panait Istrati, în interpretarea trupei Teatrului ‘Maria Filotti’.

A doua zi, la Biblioteca județeană ‘Panait Istrati’, va fi lansat volumul ‘Mihail Sebastian. Bucuriile muzicii’, conținând articole de critică muzicală semnate în presa vremii de autor, selectate de scriitorul Geo Șerban. Vor urma comunicări științifice pe teme precum „Mihail Sebastian într-o vizită inedită la Luvru”, de cercetător Petruș Costea, ‘Mihail Sebastian și provincia’, de prof. Ioan Munteanu, și un microrecital de muzică clasică interpretată la pian de cantorul Emanuel Pusztai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.