Reuniune organizată de Agenția universitară a Francofoniei
În perioada 13-14 noiembrie 2017, Agenţia universitară a Francofoniei în Europa centrală și orientală (AUF ECO) organizează reuniunea responsabililor Centrelor de Reușită Universitară (CRU) din Europa centrală și orientală. Deschiderea reuniunii va fi făcută de către Președintele Agenției universitare a Francofoniei (AUF), domnul Sorin Mihai Cîmpeanu.
Evenimentul va fi găzduit de către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București și va debuta luni, 13 noiembrie 2017, la ora 9.30.
Reuniunea este concepută ca un schimb de experienţă, un compendiu de bune practici, dar şi ca un inventar al nevoilor universităţilor, în mod special, în relația cu proiectul CRU şi cu modul său de organizare și gestionare.
Responsabilii CRU prezenți – 70 de cadre didactice reprezentând 44 de universități provenind din 15 țări din regiune – vor aduce în discuție trecutul, prezentul și viitorul proiectului CRU în regiunea noastră.
Reuniunea va include ateliere tematice şi, de asemenea, intervenţii plenare privind:
– Branding organizaţional şi de proiect, pentru a spori vizibilitatea activităţilor desfăşurate;
– Modalități de accesare a co-finanțării din partea mediului economic, pentru a asigura sustenabilitatea proiectului;
– Elaborarea de proiecte internaţionale, pentru a valoriza experienţa acumulată de managerii CRU în gestionarea fondurilor.
„În cadrul unei universități, proiectul unui CRU lansat de AUF reprezintă modalitatea de susținere a Francofoniei sub toate aspectele pe care comunitatea universitară și locală le pot imagina. Este un proiect complex, dinamic și transversal, care include, printre altele, preocuparea pentru limba franceză, cercetarea în limba franceză și punerea în valoare a domeniilor de expertiză ale universităților noastre membre.”, au declarat reprezentanţii AUF.
Despre AUF
Agenţia universitară a Francofoniei este o asociaţie mondială de universităţi francofone creată în 1961. Reuneşte peste 800 de instituţii membre de pe cinci continente din peste 100 de ţări. Este totodată şi operatorul specializat al Francofoniei pentru învăţământul superior şi cercetare. AUF are ca misiune să promoveze francofonia universitară dinamică implicată în dezvoltarea economică şi socială a societăţilor. Pentru realizarea acţiunilor sale, AUF dezvoltă parteneriate cu diferite organizaţii (UNESCO, UE, ONG, întreprinderi din sectorul privat etc.).
Pentru mai multe informaţii: www.auf.org