Șeful Poliției de Frontieră Giurgiu, urmărit penal
Șeful Sectorului poliției de frontieră Giurgiu, Ionuț Ifrim, este urmărit penal sub control judiciar de procurori Direcției Naționale Anticorupție pentru șantaj și cumpărare de influență, informează marți DNA.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2017, a inculpatului IFRIM IONUȚ, șef al Sectorului poliției de frontieră Giurgiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj şi cumpărare de influență.
Ce spun procurorii
„În data de 28 aprilie 2017, în condițiile în care legislația românească nu obligă persoanele care traversează granițele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, inculpatul Ifrim Ionuț, în calitate de șef al Sectorului poliției de frontieră Giurgiu, a constrâns o persoană (martor în cauză) să-i dea suma de 60.000 de USD din cei 135.000 USD pe care îi avea asupra ei și pe care urma să-i transporte în Bulgaria.
Inculpatul a luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-verbal, amenințând totodată persoana respectivă că îi va face dosar penal și că nu o va lăsa să treacă frontiera de stat din România în Bulgaria prin punctul de trecere al frontierei Giurgiu.
În cursul lunii mai 2017, după o discuție purtată cu proprietarul real banilor care știa că cei 60.000 USD au fost reținuți în mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectivă în două tranșe.
În noaptea de 20/21 mai 2017, inculpatul Ifrim Ionuț i-a promis unui agent al poliției de frontieră Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urmă, prin influența pe care o avea asupra colegilor săi de serviciu, să-i determine să nu controleze niște transporturi de mărfuri contrafăcute ce urmau să fie tranzitate prin punctul de trecere al frontierei bulgaro-române de persoane din anturajul ofițerului de poliție.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ifrim Ionuț trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul DNA.