Incendiu cumplit la Teatrul „Constantin Tănase”
Pompierii au intervenit, marţi seară, la Teatrul Constantin Tănase din Capitală, unde au fost degajări de fum din subsol, în zona scenei, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov. Potrivit acestora, persoanele care erau la repetiţii au ieşit din teatru înainte să ajungă echipele de pompieri.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, a precizat că fumul vine din subsol, în zona scenei, însă nu se vede flacără, făcându-se în continuare verificări pentru găsirea focarului. La faţa locului acţionează trei autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului Mihai Vodă.
Reprezentantul ISU a mai spus că la Teatrul Constantin Tănase nu se ţinea spectacol la această oră, ci erau doar repetiţii, iar persoanele care se aflau în clădire au ieşit înainte de sosirea pompierilor.