Război total pe modificarea legilor Justiției
„Avem pârghii pentru a opri modificările care afectează independența Justiției” – declara procurorul general al României, Augustin Lazăr. Șefa CSM a criticat și ea înființarea unei secții speciale pentru anchetarea magistraților. Președintele Comisiei parlamentare pentru legile justiției, Florin Iordache, respinge acuzațiile de subordonare a magistraților.
Procurorul general acuză Parlamentul că încearcă, pe căi duboase, să le ia procurorilor din independență, prin proiecte sau proceduri parlamentare viciate. Potrivit lui Augustin Lazăr, modificările la legile justiției ar fi fost puse la cale în cercuri politice, cu interese împotriva aplicării justiției penale.
Augustin Lazăr, procurorul general al României: „Vedem că, pas cu pas, tot ceea ce se întâmplă este făcut în așa mod încât nu să întârească independența procurorului, ca parte a independenței magistratului, ci, evident să o slăbească, să o pună sub control”.
Și șefa CSM a criticat modificările legilor Justiției, în principal infințarea unei secții speciale pentru anchetarea magistraților.
Mariana Ghena, președintele CSM: „Această secție, din punctul nostru de vedere, nu este necesară, nu justifică sub nicio formă înființarea ei și mai ales în modalitatea în care a fost discutată și, în cele din urmă, adoptată”.
În același timp, Forumul Magistraților și Asociația Procurorilor cer Parlamentului să respingă modificările legilor justiției. Forumul Magistraților este asociația profesională care a strâns 4.000 de semnături contra modificărilor, din totalul de 7.000 de judecători şi procurori. Președintele Comisiei parlamentare pentru legile justiției, Florin Iordache, respinge acuzațiile magistratilor.
Deputatul Florin Iordache: „Noi prin această lege în niciun caz nu destabilizăm justiția și nici independența, toate acele aliniate care vizează amestecul politicului sau amestecul ministrului Justiției în vreun fel, fie în desemnare, fie în recuzarea procurorilor, fără îndoială au fost eliminate”.
Printre modificările controversate la legile justiției se numără înființarea unei secții speciale pentru anchetarea magistraților, posibilitatea infirmării deciziilor procurorului sau posibilitatea magistraților de a face parte din Guvern.