Tot mai multe insolvențe și dizolvări de firme

Numărul firmelor cu capital românesc cât şi străin înfiinţate în acest an a crescut în acest an, la fel ca şi investiţiile, dar o evoluţie similară au avut şi insolvenţele şi dizolvările, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Numărul firmelor, întreprinderilor individuale şi PFA-urilor înfiinţate în primele 11 luni din 2017 a fost de 130.301, în urcare cu 30,12% comparativ cu perioada similară din 2016. Cele mai multe dintre acestea sunt societăţi cu răspundere limitată, respectiv 93.710. Din punct de vedere al secţiunii CAEN, comerţul cu amănuntul domină cu 27.092 unităţi, urmat de agricultură cu 13.313 firme şi de construcţii cu 12.105 firme.

În ceea ce priveşte societăţile comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă, numărul a crescut în primele 11 luni din acest an cu 7,82%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 8.256 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.817, în creştere cu 12,36% comparativ cu ianuarie – noiembrie 2016, Capitala fiind urmată de judeţele Iaşi, cu 499 (+5,72%), Bihor, cu 469 cazuri (-9,63%) şi Timiş, cu 354 (-6,35%). Numărul cel mai mare de insolvenţe a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 2.536, în creştere cu 8,14%. De asemenea, în perioada ianuarie-noiembrie 2017, un număr de 14.590 firme şi-au suspendat activitatea (-0,34%), iar 28.186 au fost dizolvate (1,18%).

Numărul profesioniştilor activi din punct de vedere juridic a crescut cu 5,61%, de la începutul anului, la 1,19 milioane, cei mai mulţi activând în comerţul cu ridicata (377.221). Sunt consideraţi activi, din punct de vedere juridic, profesioniştii înregistraţi în Registrul Comerţului care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi nu se află în nici una din stările ce pot duce la pierderea personalităţii juridice. Din numărul total de profesionişti înregistraţi în Registrul Comerţului, au fost excluşi profesioniştii cu suspendare temporară a activităţii, sucursalele fără personalitate juridică, profesioniştii radiaţi, profesioniştii aflaţi în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment, insolvenţă etc.

Societăţi străine şi investiţii în creştere

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut în primele 11 luni din acest an cu 9,8%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 5.392 unităţi, care au un capital social subscris în sumă totală de peste 38,9 milioane dolari, în creştere cu 9,5% comparativ cu ianuarie – noiembrie 2016.

În cursul anului, cel mai mare număr de firme cu capital străin au fost înregistrat în luna martie, respectiv 591 unităţi. În schimb, luna cu cea mai slabă evoluţie a fost ianuarie, cu 327 unităţi.

Numărul total al firmelor de acest gen era, la finele lunii noiembrie, de 215.206, având un capital social total de peste 60,2 miliarde dolari. Ca ţară de origine a capitalului, Olanda este pe primul loc, cu 12,2 miliarde dolari şi 5.101 firme, urmată de Austria cu 7,1 miliarde dolari şi 7.376 firme şi de Germania cu 6,58 miliarde dolari şi 22.064 firme.

România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate. Astfel, anul trecut au fost înfiinţate 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unităţi, în 2015. După 1991, cele mai multe societăţi au fost înfiinţate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai puţine au fost în anul 1995, respectiv 3.400.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.