Totul despre voucherele de vacanță
Salariații din instituțiile și autoritățile publice vor beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei pentru fiecare salariat, potrivit unei hotărâri de aprobare a normelelor metodologice de aplicare a ordonanței de urgență privind acordarea voucherelor de vacanță.
Guvernul a stabilit cum se acordă voucherele de vacanţă. Acordarea voucherele se face în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație, în bugetele proprii aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite.
Sumele reprezentând costul imprimatului voucherului de vacanță pe suport de hârtie, respectiv costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, precum și costul emiterii voucherului de vacanță pe suport hârtie/electronic, după caz, contractate cu unitatea emitentă și primite de către angajator, se suportă de către angajatori din bugetele proprii. În cazul instituțiilor publice, acestea se suportă de la alineatul „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii” al articolului bugetar „Alte cheltuieli”, de la titlul „Bunuri și servicii”.
Beneficiarii care au primit vouchere de vacanță nominale sunt singurele persoane îndreptățite să utilizeze voucherele de vacanță în perioada menționată pe acestea și în exclusivitate pentru achitarea pachetului de servicii contractat. Beneficiarii au dreptul să își aleagă unitatea afiliată pentru achiziționarea serviciilor turistice.
Cuantumul acordat salariaților sub forma voucherelor de vacanță se stabilește de către angajator proporțional cu perioada de exercitare a raportului de serviciu sau durata contractului de muncă, într-un an calendaristic.
În cazul cumulului de funcții, voucherele de vacanță vor fi acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază sau, după caz, de fiecare angajator, proporțional cu timpul lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.