Accident mortal pe Valea Oltului
Traficul rutier pe Valea Oltului este blocat, vineri după-amiază, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o dubă. În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar şoferul a murit pe loc.
Accidentul a avut loc la kilometrul 237 al Drumului Naţional 7, în localitatea Câineni din Vâlcea. Şoferul unui autoturism Dacia Logan care circula dinspre Râmnicu Vâlcea către Sibiu a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o dubă.
În urma impactului, şoferul autoturismului a murit, iar maşina a luat foc. Un pompier aflat în zonă şi alţi şoferi au intervenit şi au stins flăcările, cu ajutorul extinctoarelor, înainte ca acestea să ajungă la şofer. Echipajele de descarcerare vor interveni pentru a scoate dintre fiarele contorsionate trupul şoferului decedat.