Program-pilot intitulat „Masa caldă”

Aproximativ 450 de elevi şi preşcolari care participă la activităţile didactice vor beneficia de o masă caldă sau un pachet alimentar în limita a şapte lei pe zi pentru fiecare copil, informează Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Arad.

Potrivit sursei citate, Guvernul şi Ministerul Educaţiei Naţionale au aprobat, pentru judeţul Arad, derularea unui program-pilot intitulat „Masa caldă”, prin care preşcolarilor şi elevilor de la Şcoala Gimnazială Ilarion Felea din municipiul Arad li se va acorda un suport alimentar.

În perioada imediat următoare, primăria urmează să demareze procedura de licitaţie a serviciului de masă (catering), astfel încât până cel târziu la finalul lunii februarie elevii să beneficieze de programul „Masa caldă”, se mai arată în comunicat.

IŞJ aminteşte că Primăria Municipiului Arad a alocat suma de 330.000 de lei pentru achiziţionarea unui container şi a 25.000 de lei pentru amenajarea şi dotarea acestuia, în vederea servirii mesei în cele mai bune condiţii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.