Mariana Gheorghe, schimbată de la șefia OMV Petrom
Mariana Gheorghe, directorul general (CEO) al OMV Petrom, care se află la conducerea producătorului de petrol şi gaze din vara anului 2006, a fost înlocuită la conducerea celei mai mari companii din România.
Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de Preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom. Numirea a fost făcută pentru durata rămasă a mandatului acordat Marianei Gheorghe, până la data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea ei și va prelua funcția în funcție de disponibilitatea ei, cel mai târziu, cu efect de la 21 mai 2018, anunţă un comunicat al companiei transmis BVB.
Rainer Seele, președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom S.A. și CEO al Grupului OMV: „Christina Verchere este un lider excepțional în industria de petrol și gaze, cu o remarcabilă înțelegere a businessului. Suntem încântați că s-a alăturat OMV Group în calitate de CEO al celei mai importante filiale OMV Petrom S.A. Selecția Christinei Verchere a venit după o evaluare cuprinzătoare a candidaților interni și externi condus de Consiliul de Supraveghere. În ultimul deceniu, OMV Petrom s-a transformat într-o companie internațională competitivă și profitabilă, sub conducerea Marianei Gheorghe. Dorim să ne exprimăm recunoștința față de conducerea și performanța puternică a Marianei Gheorghe dedicată OMV Petrom în ultimii 12 ani „.
Reprezentanţii companiei nu au comentat această informaţie, dar surse din piaţă spun că deja există o listă scurtă de posibili candidaţi. Potrivit ZF, favoriţi în cursa pentru şefia OMV Petrom ar fi un fost executiv de la gigantul BP (British Petroleum), dar şi un român – Gabriel Selischi, care a făcut parte din conducerea Petrom până la începutul anului 2016.
Gabriel Selischi a fost membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de upstream (explorare şi producţie) de la 1 septembrie 2013.
După plecarea din boardul Petrom, managerul român a fost propus pentru funcţia de vicepreşedinte senior responsabil pentru conducerea activităţilor grupului OMV din zona Austral-Asia, zonă care are însă o contribuţie redusă la producţia grupului OMV.
OMV Perom a înregistrat, în al treilea trimestru din 2017, un rezultat din exploatare CCA, excluzând elementele speciale, de 1,04 miliarde de lei, din care aproape 60% din Downstream, profitul pe acţiune CCA, excluzând elementele speciale, fiind de 0,0137 lei, potrivit datelor raportate Bursei de Valori.
În al treilea trimestru din acest an, compania a raportat un profit net atribuibil acţionarilor în valoare de 639 de milioane de lei.
Acţionariatul OMV Petrom este format din OMV (51,01% din acţiuni), statul român (20,63%), persoane fizice şi juridice (18,35%) şi Fondul Proprietatea (9,99%).