Maria Grapini i-a dat o replică usturătoare, în PE, lui Cristian Preda!
Miercuri, 17 ianuarie, în plenul PE de la Strasbourg, s-a dat un duel românesc între europarlamentarii Maria Grapini și Cristian Preda, provocat de acesta din urmă, din rațiuni care nu mai au nevoie de explicații. Cu o implicare ce tinde spre zero în tot ce înseamnă teme cheie pentru țara pe care o reprezintă, mai puțin atunci când e vorba să o atace, Preda a vorbit în stilu-i conflictual, cu atacuri la persoană, în termeni de filme SF, fără dovezi sau argumente. A citit rapid notițele și a fugit din sală… Înainte de fugă, a acuzat-o pe umanista Maria Grapini că este susținătoare a propagandei ruse, folosindu-se de termeni gen „trolii lui Putin de pe internet”, „discurs ultranaționalist” sau „propaganda prorusă”. Tot la capitolul proruși i-a inclus și pe Adrian Severin, Adrian Năstase, Sorin Roșca Stănescu, Liviu Pleșoianu.
„Există și aici, în PE, colegi din grupul S&D, care susțin aceleași puncte de vedere ca și propaganda rusă, o văd chiar aici pe doamna Grapini”, a spus Cristian Preda, după care a părăsit sala.
Vicepreședintele PE, Ioan Mircea Pașcu i-a dat o primă replică lui Preda, atrăgându-i atenția că „nu poți combate știrile false cu știri false!”.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, n-a ratat ocazia să spună, în plenul PE, cine este Cristian Preda, cât de neimportant este el pentru România și cum înțelege el să facă politică de „înalt” nivel european, odată ce preferă, necontenit, să creeze tensiuni și să genereze scandaluri.
„N-o să mă refer la fond acum, ci la lucrurile mincinoase spuse de colegul Cristian Preda care, de altfel, a și plecat din sală, folosindu-și timpul de vorbit în această dezbatere importantă, pentru a mă acuza că sunt un prorus. Eu sunt un proeuropean demonstrat, și în țară și aici, prin activitatea mea, și din țară și de aici! Cred că nu putem să dezbatem subiectul știrilor false, alimentând colegii din PE, Consiliu și Comisie cu informații false! Cred că este neetic! Preda este un om care nu se bucură de popularitate, nu mai face parte parte dintr-un partid politic, este decredibilizat total și nu cred că este normal să acuze, fără argumente. Cred că ar fi bine să încercăm să găsim o soluție, pentru ca cei care vin aici cu acuzații, să vină și cu dovezi! Beneficiem de prezumția de nevinovinăție! Cred că aceasta ar fi calea etică într-un for așa cum este Parlamentul European. Nu este pentru prima dată când domnul Preda face acest lucru, în loc să facă referire la dezbatere! E un subiect important. Noi, UE, PE, Comisia, cu toții putem face mai multe pentru evitarea știrilor false. Sunt membră a comisiei LIBE, știți că am apreciat raportul făcut pe această temă, care dorește să găsim soluții pentru combaterea știrilor false. Intervenția mea a avut legătură cu un atac absolut rușinos!”, a declarat Maria Grapini.