Cifra de afaceri din industrie a crescut în 2017

Cifra de afaceri din industrie a crescut, în 2017, cu 11,7% în comparaţie cu anul precedent, cele mai importante salturi fiind consemnate în industria extractivă şi industria prelucrătoare, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Raportat la perioada de referinţă anuală, pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (+22,5%), industria bunurilor de capital (+16,2%), industria bunurilor intermediare (+10,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,5%), informează Agerpres.

Cele mai importante contribuţii la cifra de afaceri consemnată în 2017 le-au avut industria extractivă, cu un plus de 20,5% faţă de anul 2016, şi industria prelucrătoare (+11,5%).

Potrivit sursei citate, în decembrie 2017 vs decembrie 2016, cifra de afaceri din industrie a crescut, pe ansamblu, cu 11,4%, ca urmare a creşterilor din industria extractivă (+44,3%) şi industria prelucrătoare (+10,4%).

Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria energetică (+30,4%), industria bunurilor de capital (+14,7%), industria bunurilor intermediare (+10,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+2,1%).

La nivel comparativ decembrie vs noiembrie 2017, afacerile din industrie au scăzut cu 12,2%, ca urmare a rezultatelor înregistrate în industria prelucrătoare (-13%).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.