Accident teribil în Bistrița-Năsăud. Zeci răniți!

Zece persoane au fost implicate, miercuri seara, într-un accident rutier produs pe DN 17D, la ieşirea din localitatea Ilva Mică spre oraşul Sîngeorz-Băi, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Un grav accident s-a produs între un autovehicul prevăzut cu şapte locuri, în care se aflau tot atâtea persoane şi un alt autoturism în care se aflau trei persoane şi care s-a răsturnat în urma impactului.

Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres, o victimă din al doilea autoturism este încarcerată şi se află în stop cardio-respirator, iar o a doua este semiconştientă, cu leziuni şi traumatisme.

În primul vehicul, două din cele şapte persoane prezintă traumatisme craniene.

Având în vedere numărul mare de victime, a fost declanşat planul roşu de intervenţie, la locul accidentului intervenind mai multe echipaje SMURD şi ale Ambulanţei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.