Impozitul pe venitul global, iminent?
Impozitul pe venitul global va fi aplicat probabil de autorităţi, astfel urmând a se rezolva inegalităţile în ceea ce priveşte impozitarea inegală, susţine Dragoş Doroş, vicepreşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali (CCF) şi fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Eu mi-am prezentat dorinţa de a pleca de la ANAF în momentul în care domnul Viorel Ştefan, ca proaspăt ministru de Finanţe, venise în funcţie şi îmi povestea de ce urmează să facem. Printre toate măsurile de care am aflat cu toţii, prima pe listă era impozitul pe gospodării. Poate că aşa vede Guvernul să rezolve aceste inegalităţi (precum impozitarea inegală pe PFA şi salarii – n. r.) de care ştiu foarte bine, să le rezolve prin impozitul pe gospodării, impozitul global, venituri pe trepte sau cum vreţi să-i spuneţi. Probabil că îl vor face”, a spus Doroş.
Acesta a precizat că bazele de date ale ANAF sunt supraîncărcate, în condiţiile în care, de cinci ani, nu s-a mai cumpărat nimic pe partea de infrastructură IT.
„Mi se pare fantasmagorică ideea de a face impozitul pe gospodării care să fie administrat de cei 35.000 de oameni consultanţi fiscali. Dacă, ipotetic, am avea cei 35.000 de oameni, aceştia ar trebui să ajungă în bazele de date ale ANAF, care sunt deja supraîncărcate, din faptul că de cinci ani nu s-a cumpărat nimic pe partea de infrastructură IT la ANAF, nici hardware şi nici software. Un impozit ca acesta este aproape imposibil de administrat”, a susţinut oficialul CCF.
Potrivit acestuia, alte ţări vor să aplice stopajul la sursă şi să renunţe la impozitul pe venitul global.