Contracte de privatizare nerespectate: U.M. Drăgașani S.A.-acționar majoritar George Becali!

U.M. DRĂGĂȘANI S.A. este o fostă fabrică de armament construită în anii 80 și privatizată în anul 2004 de către Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului (DPAPS), printr-un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu omul de afaceri George Becali, contract pe care, realitatea o arată cu vârf și îndesat, Becali nu l-a respectat.

Potrivit contractului, obligația cumpărătorului, George Becali, era să efectueze la S.C. U.M. DRĂGĂȘANI S.A., din surse proprii sau atrase pe numele său/și pe seama sa- pe o perioadă de cinci ani, începând cu data transferului de proprietate asupra acțiunilor- investiții/aport de capital în valoare de trei milioane de euro, din care 175.000 euro capital circulant. Cum George Becali nu și-a îndeplinit această obligație, Statul Român, prin Ministerul Economiei – DPAPS, respectând obligațiile contractuale, l-a obligat pe George Becali la plata unor penalități de 30% din sumele neinvestite și cumulate până la realizarea investițiilor prevăzute în contractul semnat între cele două părți.

În ciuda acestui fapt, Statul Român, prin Ministerul Economiei –DPAPS- cu toate că a stabilit penalizările generate de nerespectarea/neexecutarea condițiilor contractuale de către George Becali, acționarul majoritar al S.C. U.M. DRĂGĂȘANI S.A., a tergiversat recuperarea penalizărilor până în anul 2015. În consecință, în 2015, Curtea de Conturi a imputat sumele rezultate din penalizări, sume cumulate în valoare de 1.7 milioane euro, Ministerului Economiei-DAPPS, pe motiv că acesta din urmă nu a luat măsuri pentru recuperarea prejudiciului creat, prejudiciu care a fost prescris. Din acest motiv, Ministerul Economiei-DAPPS solicită Curții de Conturi anularea sumelor imputate acestuia, în timp ce lui George Becali îi este amânată executarea garanției mobiliare.

Întrebarea care se pune este: De ce, cu toate că în anul 2004, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost însoțit de contracte de garanție reală mobiliară, prin care se stipulează foarte clar că debitorul, respectiv George Becali, recunoaște că este de acord că în caz de neexecutare a obligației garantate creditorului, Ministerul Economiei-DAPPS, poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a acțiunilor aferente garanției, acestea din urmă nu au executat garanția reală mobiliară instituită?

Această procedură prevede că Ministerul Economiei-DAPPS are dreptul să vândă acțiunile provenite din executarea garanției, prin oricare dintre metodele prevăzute de legislația în vigoare și să readucă această fabrică, care este înscrisă pe lista fabricilor aparținând industriei de apărare a României, în circuitul productiv de muniție și echipamente militare.

Motivele pentru care Ministerul Economiei, prin DAPPS, nu a acționat pentru executarea garanției mobiliare în cazul S.C. U.M. DRĂGĂȘANI, deși este foarte clar faptul că George Becali nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, poate fi și o consecință a faptului că acesta, timp de 14 ani, și-a plătit angajații (deși nu a produs nimic în acest timp!), datoriile acestora către stat, compania având, în semestrul I, al acestui an, datorii zero la bugetul de stat. De altfel, anul trecut, acționarul majoritar, George Becali, a precizat că dorește să vândă această societate, solicitând un preț de 10 milioane de dolari.

Cu toate acestea, repet, George Becali nu și-a respectat obligațiile contractuale, iar Ministerul Economiei, prin DAPPS, avea obligația de a acționa în consecință. De altfel, în față se văd doar două variante. Și anume aceea ca George Becali să revină la planul de investiții prevăzut în contract sau, cea de-a doua variantă, ca Statul Român, prin Ministerul Economiei-DAPPS, să execute garanția reală mobiliară prevăzută în contract, în cazul, evident, al nerespectării contractului de privatizare încheiat între cele două părți. Personal, sunt convins, de profesionalismul și buna-credință a reprezentanților DAPPS, în special a lui Victor Vlad Cazană-președinte al Departamentului pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului (DPAPS) și, sunt convins, că aceștia vor întreprinde măsuri legale în această direcție.

Rezolvarea situației devine cu atât mai imperioasă cu cât în contextul geopolitic internațional actual, România are nevoie, mai mult decât oricând, de noi capacități de producție aparținând industriei de apărare, pentru înzestrarea  Armatei Române și de participarea activă, alături de partenerii noștri strategici din NATO și Uniunea Europeană la menținerea unui climat de securitate în zonă.

 Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.