Constantin Săvulescu, despre „accelerarea cadastrului”!

Constantin Săvulescu este unul dintre profesioniștii din domeniul cadastrului. Materialele scrise de domnia sa, pe blogul său, avizate, argumentate, cu ironii fine, ar trebui citite, cu mare atenție, de mai-marii ANCPI. Pentru că, fără specialiști, fără profesioniști care știu, cum se spune, totul despre cadastru, despre probleme, provocări, soluții, mult-lăudatul Program Național de Cadastru și Carte Funciară va reprezenta un uriaș eșec!

Vă prezentăm, în continuare, un articol documentat, o lecție predată neavizaților din conducerea ANCPI, de către Constantin Săvulescu:

Cu mai bine de doi ani în urmă, într-un articol publicat tot pe acest blog, afirmam că la noi nu se dorește cu adevărat să se realizeze cadastrul și încercam să argumentez respectiva afirmație.

În timpul care a trecut de atunci nu s-a întâmplat nimic care să mă facă să cred că s-a schimbat ceva în bine, ci dimpotrivă.

Acum aflu că ANCPI ”caută soluții de accelerare a PNCCF”. Pentru cei care nu știu ”PNCCF” este mărețul ”Program Național de Cadastru și Carte Funciară”, conform căruia până în anul 2023 pe tot teritoriul României nu va mai exista imobil (teren și/sau construcție) care să nu fie înregistrat în sistemul național de evidență cadastrală.

În căutarea soluțiilor de accelerare, conducerea ANCPI se întâlnește (”la inițiativa domnului Paul Stănescu, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”) cu ”partenerii sociali”, respectiv reprezentanții Uniunii Geodezilor din România (UGR) și ai Asociației Patronale din Cadastru, Geodezie și Cartografie (APCGC).

Chiar dacă, teoretic, cele două asociații ar trebui să aibă ”revendicări” și puncte de vedere specifice celor pe care îi reprezintă, în fond ele ar dori aceleași lucruri: finanțare (eterna problemă a banilor, niciodată suficienți) și cadrul normativ (eterna problemă a legilor noastre, un hățiș pervers de prevederi stufoase și contradictorii, special concepute ca să zăpăcească și să asigure condițiile optime de manifestare a bunului plac).

Despre finanțare intenționez să scriu un articol separat.

Deocamdată vreau să spun câteva lucruri despre o parte din cadrul normativ, mai concret despre cea care privește nemijlocit ”cadastrul sistematic” (adică lucrările cadastrale având ca scop înregistrarea în evidențe a tuturor imobilelor dintr-o unitate teritorială oarecare, spre deosebire de ”cadastrul sporadic” prin care este înregistrat – la cererea și pe cheltuiala deținătorului – un singur imobil).

La începutul lunii februarie, ANCPI ”supune consultării publice” un ”proiect de ordin al directorului general privind aprobarea Specificațiilor tehnice pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte funciară, realizate la nivel de unitate administrativ-teritorială”.

Doar în treacăt, trebuie să observ că – cel puțin aparent – se supune ”consultării” ordinul și nu specificațiile (anexă la ordin). Formularea respectivă pare să fie regulă în toate comunicatele ANCPI încadrate la ”transparență decizională” și ilustrează unul dintre principiile după care funcționează instituția cadastrului românesc: e mai important șeful (ordinul) decât legea (regulamentul, specificațiile).

Acum, despre ”specificațiile tehnice”.

De la început trebuie să precizez că ”propunerile observațiile și sugestiile” care urmează nu le-am transmis și la ”comunicare@ancpi.ro”, asta din cel puțin două motive:

• Experiența altor ”tentative” de a răspunde ”consultării” mă determină să cred că nu se ostenește nimeni să bage în seamă cele scrise de mine (presupun că nu sunt unicul ignorat). În cel mai bun caz, sunt preluate (cu ”copy/paste”) câteva formulări sau observații pe marginea unor anumite prevederi din textul proiectului de act normativ și sunt plasate în coloana ”propuneri”, ca să nu se poată spună că au fost trecute cu vederea;

• Mă deranjează faptul că ”propunerile observațiile și sugestiile” sunt cerute ”în format editabil”, o exprimare modernă a condiției ”muieți-s posmagii?” din povestea lui Creangă despre omul leneș, scopul principal al ”consultării” fiind preluarea  opiniilor scrise (”copy/paste”) și ”sistematizarea” lor într-un tabel alături de textul actual.

1.      De ce mai multe ”specificații tehnice”?

Textul ”supus consultării publice” privește lucrările de înregistrare cadastrală sistematică la nivel de ”unitate administrativ teritorială” (UAT). Trec peste faptul că ”UAT” înseamnă municipiu, oraș, comună, județ sau sector al Municipiului București și că ”specificațiile” sunt aplicabile, în cel mai bun caz, doar la nivel de comună. Problema este că mai există niște ”specificații” pentru înregistrarea sistematică la nivel de sector cadastral (http://www.ancpi.ro/pnccf/documente/Specificatii_tehnice_979.2016.pdf) adoptate în anul 2016. Cele două acte normative sunt practic identice, ceea ce este normal dat fiind că un UAT este o sumă de sectoare cadastrale și că – așa cum este precizat în textul supus consultării – ”documentațiile cadastrale” pentru un UAT se elaborează la ”nivel de sector cadastral”. Și atunci, de ce sunt necesare două acte normative practic identice, fiecare de circa 80 de pagini? Singura explicație pe care o găsesc este nevoia de a justifica ”activitatea” (generos remunerată) a numeroșilor funcționari (”specialiști”) din structura ANCPI și de a raporta ”măsurile de accelerare” (exprimate în numărul de pagini publicate în Monitorul Oficial).

2.      De ce specificații ”tehnice”?

O parcurgere chiar și sumară a textului supus consultării va arăta oricărei persoane interesate că acesta se poate caracteriza în multe feluri, dar nu doar ”tehnic”. De fapt, specificațiile cu adevărat ”tehnice” reprezintă, cu îngăduință, cel mult 10% din text, restul fiind specificații juridice, metodologice, sociologice, filozofice, contractuale etc.

De asemenea, oricine poate observa că ceea ce acum se prezintă sub denumirea de ”specificații tehnice” este exact ”caietul de sarcini”, componentă principală a oricărei proceduri de achiziție publică a serviciilor de cadastru sistematic. Faptul că cele două ”documente” (specificațiile tehnice și caietul de sarcini) sunt identice poate părea normal, la prima vedere. Totuși eu nu cred că ar trebui confundate, ci dimpotrivă, pentru a contribui la clarificarea aspectelor abordate, ar trebui separate. Bineînțeles, pentru asta ar trebui lămurit mai întâi ce înseamnă ”caiet de sarcini”, chestiune la care mă voi referi de mai multe ori în rândurile care urmează.

Bineînțeles amestecătura aceasta de specificații tehnice, caiet de sarcini, norme metodologice etc. este de natură să genereze confuzie și să permită interpretări diferite ale acelorași prevederi, ceea ce, inevitabil, duce la încetinirea ritmului lucrărilor specifice și – în niciun caz – la ”accelerarea” acestuia, așa cum se declară.

3.      Organizarea textului.

Indiferent de natura sau destinația unui act normativ, fie acesta ”specificații tehnice” sau ”caiet de sarcini” sau ”regulament”, textul acestuia trebuie structurat în subiecte (capitole) până la nivel de articol și alineat. De altfel, există Legea 24/2000 care reglementează și acest aspect, dar, ca orice altă lege, și aceasta este facultativă pentru funcționarii instituțiilor românești.

Structurarea pe articole și alineate numerotate și clar delimitate este obligatorie și pentru că în fișa de date a oricărei documentații de achiziție publică, la precizările privind ”oferta tehnică” apare invariabil cerința ”… se vor comenta, articol cu articol, toate specificațiile din caietul de sarcini…”. Respectând această cerință, ofertantul ar avea de comentat, de exemplu, un text întins pe o pagină și jumătate sub titlul ”1.1. Definirea lucrărilor sistematice de cadastru” în care se povestește (nici măcar corect) ce ”reprezintă” lucrările sistematice de cadastru și care sunt ”instituțiile implicate”. Un paragraf din textul respectiv ”precizează” (ca specificație tehnică!) cam ce cred autorii că face cadastrul: ”Cadastrul determină poziția limitelor imobilelor, pe bază de măsurători”. I-aș invita pe autorii textului să se pună în postura ofertantului care trebuie să comenteze ”specificația tehnică” pe care am citat-o.

Pe lângă organizarea pe articole, este evidentă necesitatea structurării pe subiectele sau domeniile abordate. Așa cum am mai spus, textul este o combinație năucitoare de cerințe tehnice, norme, descrieri de metode afirmații etc. reluate în diferitele capitole și sub-capitole, fără nici-o logică evidentă. Pare că ”specificațiile” sunt ”creațiile” mai multor autori care au scris fiecare câte o parte din text pentru ca apoi părțile respective să fie înșiruite una după cealaltă, fără un efort semnificativ de corelare și sintetizare.

4.      ”Aspecte sociale”.

Am mai semnalat și cu alte ocazii inutilitatea și inaplicabilitatea prevederilor total necorespunzătoare referitoare la ”persoanele vulnerabile”. Faptul că, totuși, aceste prevederi sunt menținute, chiar și sub o formă ușor modificată, confirmă afirmația de mai înainte cu privire la indiferența și opacitatea ANCPI față de ”propunerile observațiile și sugestiile” pe care ne invită să i le comunicăm.

Citez din sub-capitolul (sau articolul, sau paragraful, sau alineatul, sau punctul …?) 1.2 al ”specificațiilor tehnice”:

”Sunt considerate categorii de persoane vulnerabile: persoanele cu dizabilități; persoanele care nu știu să scrie ori să citească; persoanele în vârstă care nu se pot deplasa sau prezintă dificultăți de vorbire, vedere, auz; femeile singure; persoanele din categoria minorităților etnice care nu cunosc limba română; persoanele puse sub interdicție; persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, persoane aparținând minorității rome care dețin imobile, alte categorii identificate cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică.

Prestatorul trebuie să acorde pe parcursul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică o atenție deosebită categoriilor menționate mai sus și să colaboreze cu primăria pentru a asigura participarea la lucrări a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile”.

Evident, se pot comenta foarte multe (pagini întregi) pe marginea textelor citate de mai sus. De exemplu:

• – Reprezintă acestea specificație ”tehnică”?
• – ”Categoriile de persoane” sunt ”persoanele …”.
• – ”Categoriile de persoane” sunt ”alte categorii identificate”.
• – Au fost omiși din enumerare (sau poate intră la ”alte categorii”) analfabeții funcționali (destul de numeroși, conform unor studii relativ recente.
• – Misiunea prestatorului este să efectueze servicii de cadastru, sau să asigure (alături de primărie) ”participarea la lucrări a persoanelor vulnerabile” (incluzându-i aici, printre alții, pe cei aflați în pușcărie)?

Totuși, aspectul care mă deranjează cel mai mult este discriminarea evidentă a unor categorii de persoane. Mă refer la femei și la minorități etnice.

De ce o ”femeie singură” este considerată persoană vulnerabilă (și trebuie să i se acorde o ”atenție” specială), iar un bărbat singur nu se bucură de grija respectivă? Ce înțeleg autorii specificațiilor prin ”femeie singură”? Ce trebuie să înțeleagă prestatorul prin ”femeie singură”? Dacă prestatorul este prestatoare (singură), trebuie să se acorde o ”atenție specială”?

Cam la fel despre minorități. Într-o comună oarecare din Covasna sau Harghita, unde populația majoritară este de etnie maghiară, un locuitor care nu vorbește (bine) limba română este ”persoană vulnerabilă”? O persoană de etnie romă care și-a construit (cu sau fără autorizație) un ”castel” și are în curte câteva mașini care valorează sute de mii de euro este ”vulnerabilă”?

5.      Cui sunt destinate ”specificațiile tehnice”?

Sub forma în care se prezintă acum, acestea sunt destinate oricui este implicat sub o formă sau alta în activitatea de cadastru, sau este interesat de acest domeniu. Desigur, la prima vedere acest fapt nu ar trebui criticat: aparent este reunit într-o singură ”lucrare” tot ce trebuie știut despre cadastru și tot ce trebuie făcut pentru ”înregistrarea sistematică”, fapt ce ar trebui evidențiat ca o realizare deosebită.

De fapt, deși se întind în peste 80 de pagini (Times New Roman, 12) ”specificațiile” nu acoperă tot pentru că, pur și simplu, acest lucru nu este posibil. De altfel, chiar în textul ”specificațiilor” se fac trimiteri la alte norme (legea 7/1996, ”normele tehnice în vigoare” – care or fi acelea etc.).

Printre altele, este menționat și ”atlasul de semne convenționale … ediția 1978”. Nu pot să nu remarc faptul că în anul 2018 la ANCPI încă se mai folosește un atlas apărut cu 40 de ani în urmă (care îl reproduce aproape în totalitate pe cel din 1971 pentru scările 1:500, 1:1000 și 1:2000). Cred sincer că atlasul respectiv a fost o realizare deosebită și reprezintă și astăzi un model de urmat și o sursă de inspirație. Totuși, în momentul elaborării atlasului respectiv, hărțile se desenau ”de mână”, folosind instrumente specifice care astăzi sunt – în cel mai bun caz – piese de muzeu. Apoi atlasul respectiv era destinat planurilor (hărților) ”generale”, conținând foarte multe elemente care nu se reprezintă pe hărțile cadastrale. Apoi, chiar în cuprinsul ”specificațiilor” se regăsesc mențiuni (grosimi de linii, înălțimea textului etc.) care contrazic atlasul (din păcate, ”specificațiile” contradictorii nu se rezumă doar la semnele convenționale, ci reprezintă o caracteristică definitorie pentru cadrul normativ al ANCPI, în deplină concordanță, de altfel, cu mai tot ce este ”lege” în România).

În aceeași ordine de idei, mi se pare ciudat (și interesant de observat) că ”specificațiile” nu conțin trimiteri la ”Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară” (aprobat cu ordinul 700/2014 și răs-modificat cu alte ordine), deși destule formulări sunt preluate de acolo (tot ”copy/paste”).

Revenind la destinația (scopul) ”specificațiilor tehnice”, eu consider că acestea ar trebui să fie, de fapt, modelul pentru ”caietul de sarcini” la lucrările de înregistrare cadastrală sistematică. Aparent, chiar aceasta ar fi intenția, dacă luăm în considerare numeroasele menționări ale ”prestatorului” (ce trebuie acesta să facă și să dreagă).

Tot ceea ce intenționez să arăt în continuare pleacă exact de la premisa ”caietului de sarcini”. Încercând să fac lucrurile mai clare, cred că este nevoie să precizez mai întâi, cât pot de succint, ce consider eu că ar trebui să fie un caiet de sarcini:

• – Să enunțe clar ce trebuie să livreze prestatorul, cu ce caracteristici minime și sub ce formă;
• – Să facă trimiteri explicite la norme existente (regulament, normativ, lege, atlas, directivă etc.);
• – Să nu conțină specificații care le reproduc pe cele din norme ci doar, eventual, precizări privind modul de interpretare sau de aplicare a acestora;
• – Să nu descrie metodologii (”cum se face”), acestea fiind responsabilitatea exclusivă a prestatorului;
• – Să precizeze clar toate caracteristicile produsului de livrat (”documentele tehnice ale cadastrului”);
• – Să aducă la cunoștința prestatorului modul de verificare a respectării cerințelor și să-i pună acestuia la dispoziție toate datele necesare auto-controlului de calitate (pentru ”recepția internă”).

Din punctul meu de vedere, textul care a fost supus ”consultării publice” este departe de a îndeplini ”cerințele” enumerate mai sus și cred că se impune o revizuire riguroasă a sa pornind de la un set de principii și reguli care trebuie respectate (din nou fac trimitere la legea 24/2000).

6.      Campania de informare publică

O parte semnificativă din ”specificațiile tehnice” (cel puțin 5 pagini) este dedicată ”campaniei de informare publică” care ar avea ca scop ”aducerea la cunoștința cetățenilor a începerii lucrărilor de înregistrare sistematică, modul în care deținătorii imobilelor sunt implicați în desfășurarea lucrărilor, precum și informarea cetățenilor cu privire la importanța realizării lucrărilor sistematice de cadastru și înregistrării proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară” (am citat din textul specificațiilor tehnice).

Doar pentru comparație, reproduc un text cu un subiect similar din art.4 al legii 1184/1931 (”privind măsurarea, comasarea și parcelarea pământurilor”): ”… aducându-se aceasta de către primar la cunoștința locuitorilor prin strigări și bătăi de tobă”. Deci, ceea ce cu aproape 90 de ani în urmă se putea specifica într-o propozițiune (un rând de text) din normă, acum are nevoie de peste cinci pagini de ”specificații tehnice”. Asta ca formă. Ca fond, ”campania de informare” se putea realiza atunci ”prin strigături și bătăi de tobă” și era responsabilitatea primarului. Astăzi, e nevoie de postere și pliante colorate, concepute de o firmă specializată în publicitate (comercială și electorală), aprobate de ANCPI dar tipărite și distribuite de prestator (și ne plângem că nu sunt bani). Și să menționez că acum 90 de ani nu exista internet, televiziune, telefonul și radioul erau o raritate, oamenii rareori ieșeau din satul în care locuiau. Dar se puteau face măsurători cadastrale mai repede decât acum (și mai corecte), fără ”campanii de informare”.

Evident, eu consider că nu este nevoie de ”campanie de informare”, cel puțin în forma concepută de ANCPI, aceasta nefăcând altceva decât să încarce prestatorul cu activități inutile și costisitoare (solicitare modele de postere și pliante, tipărire, distribuire și afișare, organizare de cel puțin două ”întâlniri de informare”, rapoarte de monitorizare, întâlniri separate cu ”grupurile vulnerabile, plan de acțiune etc.).

Ca să fiu și mai clar: eu cred că ANCPI are nevoie de ”documentele tehnice cadastrale” și asta trebuie să ceară prestatorului, nu ”campanii de informare” (chiar dacă prin asta renunță la ”sprijinul” acordat firmelor de publicitate). Este treaba și interesul prestatorului să facă tot ce crede de cuviință pentru a se asigura că documentele pe care le elaborează sunt complete și reflectă corect realitatea din teren și din acte. Dacă pentru asta trebuie să tipărească afișe, sau să facă bătăi de tobă, sau să facă o ”cinste” la cârciumă, este la latitudinea lui și nu trebuie să i se impună nimic în acest sens.

7.      Raportul preliminar

Așa cum am mai spus, scopul lucrărilor de înregistrare cadastrală sistematică îl reprezentă elaborarea ”documentelor tehnice” (de fapt ele nu sunt doar ”tehnice”) aferentelor tuturor imobilelor dintr-o unitate teritorială oarecare (comună, sau o subdiviziune a acesteia).

În derularea ”gândită” de ANCPI a lucrărilor de înregistrare cadastrală sistematică, derulare finalizată prin recepția documentelor cadastrale, sunt prevăzute trei ”livrări”, fiecare având logica sa.

Prima livrare este ”Raportul preliminar”, care reprezintă practic o detaliere a propunerii tehnice din oferta prezentată în cadrul procedurii de achiziție publică. Această detaliere poate fi realizată acum ”în cunoștință de cauză”, ceea ce nu se putea face în perioada de elaborare a ofertei, date fiind informațiile insuficiente privind situația teritoriului care face obiectul lucrărilor. Pe de altă parte, ”raportul preliminar” reprezintă și justificarea unei prime plăți (un ”avans”) care se poate face către prestator, astfel încât să fie acoperite măcar o parte din cheltuielile de inițiere a lucrărilor.

În condițiile acestea, cred că raportul preliminar este necesar și ar putea fi și foarte util dacă s-ar aloca mai mult timp pentru elaborarea lui și dacă s-ar manifesta mai mult profesionalism în enunțarea cerințelor privind conținutul său.

Timpul alocat elaborării raportului preliminar este 30 de zile, așa cum se precizează în ”graficul de activității” (anexa 9 la ”specificații” (doar în treacăt, un exemplu de gândire întortocheată: cele 30 de zile apar în coloana ”durata estimată” despre care apoi se precizează că reprezintă ”intervalul maxim”).

Undeva la ”punctul” 2.2 (al cărui text se întinde pe o pagină) din ”specificații” se menționează că ”Prestatorul are obligația să solicite în termen de cel mult 10 zile de la încheierea contractului, toate documentele prevăzute în Anexa nr.1 – Date generale, …”. Tot acolo apare și urmarea: ”Termenul de predare a datelor de către OCPI este de cel mult 15 de zile de la solicitarea Prestatorului”. Menționez în treacăt formularea ”15 de zile” și faptul că prevederile citate din ”punctul 2.2 nu sunt ”specificații tehnice” ci – mai curând – prevederi contractuale, și mă opresc pentru a sublinia că, dacă s-ar respecta termenele maxime citate, prestatorului i-ar mai rămâne 5 zile pentru elaborarea raportului preliminar.

Care raport preliminar, conform celor scrise la ”punctul” 3.2 din ”specificații” se elaborează după ”studiul datelor analogice și digitale preluate de la achizitor”, după ”recunoașterea terenului” și trebuie să conțină (”punctul” 3.2.4):

• – evaluarea datelor primite,
• – identificarea zonelor cooperativizate și necooperativizate (chiar nu știu la ce mai folosește această informație),
• – estimarea volumului de măsurători și precizarea modului de realizare a acestora (asta nu intră la ”descrierea soluției tehnice”?),
• – descrierea soluției tehnice,
• – sistemul de asigurare a calității (nu era suficientă prezentarea sa în ”propunerea tehnică” din ofertă?)
• – evaluarea riscurilor (cred că putea lipsi, mai ales că în tratarea lor nu trebuie implicat achizitorul pentru că asta ar putea însemna, citez, ”stabilire de atribuții suplimentare în sarcina Achizitorului sau a OCPI”, ceea ce este cu desăvârșire interzis),
• – programul lucrărilor,
• – raportul de analiză privind derularea campaniei de informare locală și planul de acțiune aferent (am arătat mai înainte de ce cred că această ”campanie de informare” este pierdere de vreme și risipă de resurse).

Repet: respectând termenele limite prevăzute în ~specificații, prestatorul ar putea fi nevoit să realizeze în 5 zile toată înșiruirea de mai sus!

Și ca ”tacâmul să fie complet”, achizitorul (ANCPI) își rezervă 14 zile pentru ”verificare și recepție”. Accelerăm, accelerăm!

Și încă o remarcă privind specificațiile de la ”punctul” 3.2.4 intitulat ”Realizarea raportului preliminar”. Aici poate fi găsită descrierea modului în care se face numerotarea imobilelor și cum trebuie denumite fișierele asociate acestuia, aspect care – evident – n-are nicio legătură cu ”raportul preliminar”. Este încă un exemplu care ilustrează modalitatea de (dez)organizare a textului ”specificațiilor”.

8.   Tarlale, cvartale și sectoare cadastrale.

Pe parcursul ”specificațiilor” pot fi întâlnite mai multe mențiuni referitoare la tarla, cvartal și sector cadastral, toate acestea fiind subdiviziuni ale teritoriului administrativ. ”specificațiile” nu conțin definiții ale celor trei subdiviziuni ceea ce poate duce la concluzia că sunt similare. Dacă este așa, atunci ar trebui precizat undeva acest lucru, sau – mai bine – ar trebui folosită doar una dintre ele (respectiv, sector cadastral). Dacă nu este așa (cele trei subdiviziuni reprezintă fiecare altceva), atunci ar trebui definite și tratate corespunzător.

Legat de acest aspect, cred că merită relatată o ”întâmplare” destul de recentă.

Într-o propunere tehnică din oferta pentru servicii de înregistrare cadastrală, ofertantul scrie: ”În Caietul de Sarcini […] se întâlnesc mai multe referiri atât la „sectoare cadastrale”, cât și la “tarlale” și “cvartale”. În cele ce urmează Ofertantul va considera că specificațiile din Caietul de Sarcini privind tarlalele și cvartalele se aplică sectoarelor cadastrale. De asemenea, în cuprinsul Propunerii Tehnice, referirile la sectoare cadastrale sunt aplicabile și tarlalelor și cvartalelor”.

Comisia de evaluare a ofertelor (ANCPI) se ”sesizează” și cere clarificări: ”Având în vedere faptul că în Specificațiile tehnice, sectorul cadastral este definit astfel: ”Sectorul cadastral este delimitat de elemente liniare stabile în timp (șosele, ape, canale, diguri, căi ferate, etc.)”, iar la punctul 3.3.2.2. din Specificațiile tehnice sunt analizate modalitățile de stabilire a limitelor imobilelor din extravilan cu referire la tarlale și sectoare cadastrale, vă rugăm să clarificați cum înțelegeți să respectați cerințele din Specificațiile tehnice.

”Traducere”: în specificațiile tehnice se poate scrie orice prostie, ofertantul sau prestatorul trebuie să explice (să clarifice).

9.     Precizie grafică.

Am mai spus că orice specificație (orice normă) trebuie să fie clară și directă pentru a putea fi interpretată și aplicată corect. Si repet: nu o spun eu ci o spune Legea (24/2000).

În ”specificațiile tehnice” se întâlnesc mai multe referiri (absolut necesare) la precizia de determinare (a limitelor, a punctelor, a poziției sau a nu se știe ce).

Citez din textul introductiv al ”punctului” 3.3 intitulat ”Derularea lucrărilor de specialitate” (text întins pe aproape două pagini):

”Precizia care trebuie asigurată pentru determinarea limitelor tarlalelor și cvartalelor este corespunzătoare preciziei grafice a scării planului, luând în considerare o eroare grafică de 0,2 mm”.

Sigur că pentru a spune exact același lucru era suficientă o singură propoziție pe un rând de text, dar, cum mai ziceam, ”realizările” ANCPI se măsoară, printre altele, prin numărul de pagini publicate în Monitorul Oficial.

Totuși nu lungimea textului este principala problemă a specificației citate, ci, până la urmă, care este precizia care ar trebui asigurată ”în teren” (nu ”grafic”)?

Aici este o discuție ceva mai lungă.

Mai întâi, de ce precizie ”grafică”? Aceasta este legată de măsurarea pe reprezentări cartografice desenate sau tipărite (pe un suport nedeformabil). De exemplu, având pe birou reprezentarea unei clădiri fără dimensiuni cotate, doresc să aflu lungimea unui perete măsurând cu rigla pe plan, rezultatul fiind transformat apoi în dimensiunea reală (din teren) corespunzător scării planului. Evident, astăzi, când discutăm de hărți digitale (CAD sau GIS), noțiunea nu mai are sens: care ar fi ”precizia grafică” la un plan cadastral redactat în AutoCAD, de exemplu?

Apoi, care ”scara planului”? Răspunsul ar putea fi găsit după mai bine de o pagină mai jos, într-o specificație de la punctul 3.3.1 intitulat ”Identificarea limitelor imobilelor” pe care o reproduc întocmai:

”Preciziile care trebuie asigurate sunt cele corespunzătoare planului la scara 1:5000 pentru extravilan și planului la scara 1:2000 pentru intravilan”.

E clar, dar nu suficient, pentru că mai sunt de făcut niște socoteli: deci, dacă ”precizia grafică” e 0,2 mm iar scările sunt 1:2000 și 1:5000, atunci precizia ”în teren” ar fi 40 centimetri în intravilan, respectiv un metru în extravilan. Nu era mai simplu și mai clar dacă se specificau direct cele două valori (0,4 și 1,0 m) într-un singur loc și într-o singură propoziție? Eu cred că era, dar se pare că nu asta urmăresc autorii ”specificațiilor tehnice”.

O discuție separată ar merita și modul de stabilire a preciziilor respective. După părerea mea, acestea ar trebui stabilite funcție de natura limitei. De exemplu, una e precizia la un gard viu (un șir de tufe) și alta un gard din plasă se sârmă, indiferent dacă acestea sunt în intravilan sau extravilan.

10.  Timpul

În ”motivația” (referatul de aprobare”) specificațiilor tehnice se menționează, printre multe altele (inclusiv eternul ”vinovat de serviciu”, adică directivele UE), că acestea ”includ modificări necesare în vederea simplificării modalității de desfășurare a lucrărilor” (nu se urmărește simplificarea desfășurării, ci a modalității). Mai amintesc și scopul consultării partenerilor social amintit la începutul articolului de față: găsirea de soluții pentru accelerare. Deci, dacă se simplifică și se accelerează, atunci ar trebui să dureze mai puțin (sau cel puțin așa îmi închipui eu).

În acest sens, în actualul proiect există un ”grafic de activități” (anexa 9). Ceva similar, intitulat ”graficul de prestare a serviciilor” se găsește în anexa 3 la cele mai recente contracte de înregistrare sistematică semnate de ANCPI.

Comparând cele două ”grafice” (care sunt de fapt tabele) se constată în primul rând o ”simplificare” stil ANCPI: acum sunt enumerate șase ”activități” (trei livrări plus verificarea și recepția aferente fiecăreia); în proiectul de ”specificații” sunt 15 (curat simplificare!).

Acum durata ”activităților” se exprimă în săptămâni. În proiect se exprimă în zile (suntem mai riguroși!).

Câteva exemple:

• – raportul preliminar era 4 săptămâni și ar urma să fie 30 de zile,
• – verificarea și recepția raportului preliminar era 2 săptămâni și ar urma să fie 14 zile,
• – verificarea și recepția livrării 2 era 10 săptămâni și ar urma să fie 70 de zile.

Cred că e clar: durata s-a scurtat în declarații.

Tot legat de durată, cred că se impune scurtarea perioadei de afișare a documentelor cadastrale (și – implicit – a termenului de depunere a cererilor de rectificare). Știu că ea este fixată prin lege la 60 de zile, dar nu mi se pare că modificarea legii 7/1996 ar fi o problemă insurmontabilă ținând cont de câte ori s-a mai întâmplat asta.

Amintesc din nou legea 1184/1931 din care citez (sublinierile mele):

”Art. 4 Acest tablou se va afișa pe ușa primăriei respective timp de 15 zile, …”

”Art. 5 Toți cei nemulțumiți cu datele înscrise în tabloul alcătuit … vor putea face apel … în termen de cel mult 15 zile de la data afișării”

Deci ceea ce în 1931 se putea în 15 zile, acum, aproape 90 de ani mai târziu, nu se poate face în mai puțin de 60 de zile!

11.  Hârtii și iar hârtii peste hârtii.

Aproape zilnic citesc și aud declarații despre ”eliminarea hârtiilor”, despre ”informatizare”, despre simplificare.

Nu știu cum o fi la alte instituții și nu știu suficient de bine nici cum e la ANCPI.

Totuși, dacă mă uit doar la ce se cere în proiectul de ”specificații tehnice” pot afirma fără nicio reținere că lucrurile stau exact pe dos față ce ceea ce se declară.

Ilustrative din acest punct de vedere sunt mențiunile de la ”punctul” 3.3.4.2 (”Livrabile”). Aici sunt prezentate 3 tabele în care sunt enumerate în total 20 de ”livrabile”. Tabelele conțin o ”coloană” denumită ”Format hârtie” în care este precizat numărul de exemplare care trebuie predate ”pe hârtie” pentru fiecare ”livrabil”. La 18 din cele 20 de livrabile apare mențiunea ”1 exemplar” (tot e bine că nu cer două). Una dintre ”excepțiile” la care nu se cere ”pe hârtie” este livrabilul ”Fișiere .cgxml”; le-a scăpat!

O socoteală foarte sumară, pe care nu știu dacă au făcut-o și autorii ”specificațiilor” duce la un număr de ordinul zecilor de mii de pagini care trebuie tipărite, îndosariate, transportate, arhivate, ceea ce înseamnă costuri atât pentru prestator, cât și pentru achizitor, ca să nu mai amintesc copacii tăiați, că tot dăm vina pe austrieci că ne fură pădurile.

Bineînțeles, eu consider că totul ar trebui livrat în format electronic (digital) excepție făcând, deocamdată, documentele tehnice care trebuie afișate.

Desigur, ANCPI demonstrează că este conștientă că trăim ”în era digitală” și cere ca toate livrările, fără excepție, să-i fie furnizate și în format digital. Și atunci la ce le mai cere și pe hârtie?

Eu chiar nu găsesc o explicație rațională.

Enumăr, ca exemplu, câteva dintre ”livrabilele” cerute (și) pe hârtie:

• – raportul preliminar,
• – memoriul tehnic,
• – planurile cadastrale,
• – raportul de control intern al calității,
• – raportul de monitorizare a participării grupurilor vulnerabile, …

Și să nu uit o ultimă ”găselniță”: acum se mai cere și ”Raportul de activitate, care se transmite lunar Achizitorului”. Chiar dacă nu se menționează formatul, am eu așa o bănuială că acesta trebuie semnat și ștampilat, așa că ….

Și după toate acestea, nu pot să nu mă întreb (fără a găsi răspuns): ce naiba o fi făcând ”achizitorul” cu toate rapoartele astea?

Încă o observație (și nedumerire): multe dintre livrabile sunt cerute în ”format digital” cu mențiunea ”.doc și .pdf”. Pentru ce ar avea nevoie ANCPI de formatul ”.doc” (eventual ”.docx”)? Nu cumva această pretenție denotă intenția de facilitare a furtului intelectual (”muieți-s posmagii?”)?

12.  În loc de concluzie

Mă opresc aici, deocamdată.

Vreau să-i asigur pe toți cei care au avut răbdarea și interesul să parcurgă rândurile de mai sus că sunt conștient de faptul că cele scrise de mine pot fi considerate de foarte mulți ca ”aiureli iresponsabile” menite să zăpăcească mințile ”adevăraților specialiști” care știu ei foarte bine ce trebuie făcut și ce măsuri trebuie luate pentru ”accelerare” și ”simplificare”, dovadă fiind realizările de până acum, obținute în ciuda ”cârcotașilor care nu știu decât să critice”.

Asta e!

Deocamdată am spus câte ceva din ce am considerat că ar trebui spus (opinii personale).

Și intenționez să mai spun.”