Întâlnire de foc Dăncilă-Isărescu, la Palatul Victoria
Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni, joi, la Palatul Victoria, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat ministrul Eugen Teodorovici la România TV. Întâlnirea nu apare totuşi în agenda premierului publicată pe site-ul Guvernului.
„După întâlnirea dintre doamna prim-ministru şi domnul guvernator al BNR lumea trebuie să vadă că este o relaţie de colaborare. Pe agenda de discuţii de joi se vor afla subiecte precum ROBOR, inflaţie şi alte astfel de subiecte care împreună dau în economie imaginea noastră macroeconomică. (…) Discuţia aceasta de la Guvern a fost stabilită înainte ca domnul preşedinte să anunţe acea mediere care, după părerea mea, nu se justifică pentru că cele două părţi colaborează”, a spus ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, în emisiunea „România la raport”, la România TV.
Întâlnirea de la Palatul Victoria vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie cu o delegaţie a BNR condusă de guvenatorul Mugur Isărescu, în data de 25 aprilie.
„Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri, 25 aprilie a.c., o întrevedere cu conducerea Băncii Naționale a României, reprezentată de domnul Guvernator Mugur Isărescu și domnul Prim-viceguvernator Florin Georgescu. Această întâlnire a fost ocazionată de necesitatea consultărilor în privința medierii disputelor dintre Guvern și BNR, referitoare la riscurile cu care România se confruntă în prezent în ceea ce privește inflația și coordonarea politicilor economice.
În cadrul discuțiilor, a fost analizată situația macroeconomică existentă, context în care Președintele României a subliniat că este esențială independența Băncii Naționale a României în legătură cu deciziile de politică monetară, aceasta fiind o condiție fundamentală pentru un stat membru al Uniunii Europene”, potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale.
Sursa citată precizează că şeful statului „a menționat că Banca Națională a României trebuie să urmărească, cu responsabilitate și determinare, obiectivul fundamental de asigurare a stabilității prețurilor, astfel încât veniturile românilor să nu aibă de suferit prin scăderea puterii de cumpărare”.
La rândul său, „Guvernatorul BNR a prezentat principalii factori ai creșterii prețurilor, arătând că influențele semnificative provin din componente aflate în afara sferei de acțiune a politicii monetare”, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.
„Referitor la problema coordonării politicilor economice, Președintele României apreciază că aceasta nu înseamnă că politicile unor autorități să fie subordonate obiectivelor altora, însă ansamblul politicilor economice trebuie să asigure, prin toate măsurile care se impun, stabilitatea și predictibilitatea cadrului macroeconomic.
Astfel, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că atât Guvernul, cât și Banca Națională trebuie să evite abordările concurențiale, astfel încât cooperarea instituțională să fie una eficientă, în condiții de echilibru și responsabilitate față de interesele economice ale României”, se mai arată în comunicat.
La finalul întrevederii, Președintele României și-a exprimat speranța că vor exista discuții între Guvern și BNR în perioada imediat următoare, care să îmbunătățească dialogul instituțional și cooperarea în domeniul politicilor economice.
În data de 27 aprilie, Viorica Dăncilă era aşteptată la Palatul Cotoceni pentru o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, dar premierul nu s-a prezentat. Ulterior, şeful statului i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă într-o declaraţie de presă în care a criticat ultimele poziţii ale acesteia. Şeful statului a declarat că retrage încrederea acordată premierului Viorica Dăncilă în condiţiile în care, în opinia lui, nu respectă principiul colaborării loiale între instituţiile statului, potrivit Constituţiei. Klaus Iohannis a făcut trimitere la memorandumul secret adoptat în guvern privind mutarea ambasadei României la Ierusalim şi la refuzul premierului de dialog pe această temă.