”Jocul din Ialta”, la Teatrul de pe Lipscani

„Jocul din Ialta” – dramatizarea într-un act a lui Brian Friel după „Doamna cu căţelul”, nuvela lui de A.P. Cehov considerată una dintre cele mai reuşite proze scurte scrise vreodată – se joacă joi, 20 noiembrie, de la ora 19, la Teatrul de pe Lipscani (Str. Lipscani nr. 53).
Eroii acestei fascinante poveşti de dragoste sunt interpretaţi de actorii Adrian Păduraru şi Ana Donosa.

Noul spaţiu în care se joacă „Jocul din Ialta”, precum şi îmbunătăţirile scenografice aduse spectacolului, dau şi mai multă greutate concepţiei plastice a spectacolului şi explorării vizuale. „Jocul din Ialta” are toate premisele să uimească spectatorii cu scenografia realizată live de către pictorul Ion Nedelcu, cel care va înmuia în vin pensula pentru a crea – alături de actori – o poveste în care imaginarul şi realul se împletesc, dând viaţă locurilor si sentimentelor care-i leagă pe cei doi îndrăgostiţi.

Este pentru prima dată când dramatizarea lui Brian Friel, unul dintre cei mai mari dramaturgi contemporani, se joacă pe o scenă românească. Afinitatea sa specială pentru opera scriitorilor ruşi este transpusă în una dintre „cele mai diafane şi mai dramatice piese de teatru de până acum, Jocul din Ialta”, după cum spunea Richard Pine, celebru autor şi critic de teatru.

Spectacolul de teatru „Jocul din Ialta”, în regia lui Cezar Ghioca, s-a lansat în luna septembrie a acestui an. Doina Papp, critic de teatru la publicaţia Adevărul, a scris despre piesă că „merită văzută cel puţin pentru jocul sensibil al tinerei aproape debutante Ana Donosa, pentru reîntâlnirea cu Adrian Păduraru într-un rol abordat cu fină ironie si pentru ineditele soluții de decor, pictat live de Dl Ion Nedelcu”.

Răzvan Penescu, fondator Liternet.ro: „Cred că e nevoie de acest gen de spectacol şi de acest fel de text, mă bucur că doi actori pe care nu îi văzusem niciodată pe scenă au un spectacol care stă în mare parte pe umerii lor. O să îl păstrez în programul cultural al site-ului”…

„Jocul din Ialta” este un spectacol independent, produs de Axis Productions. Durata spectacolului este de o oră, iar preţul unui bilet la Teatrul de pe Lipscani este de 35 lei. Următorul spectacol „Jocul din Ialta” la Teatrul de pe Lipscani este programat pe 18 decembrie 2014.

„Doamna cu căţelul”/„Jocul din Ialta” povesteşte aventura de o vară dintre un bancher și o tânără, într-una dintre cele mai populare destinații de vacanță la Marea Neagră – Ialta. Aventura devine un act firesc, așteptat, venit să aline suferința a doi parteneri care își caută fericirea cu disperare. Fascinantul şi eluzivul „Joc de-a Ialta” din dramatizarea lui Friel este propus de către unul dintre protagonişti (Dimitri Gurov, jucat de Adrian Păduraru) ca modalitate de combatere a plictiselii – un joc al fanteziei, în care fiecare personaj inventează biografii fictive necunoscuţilor din jur. Eroii poveştii cad, însă, pradă acestui joc prin intermediul căruia ajung să-şi inventeze propriile vieţi, pierzând graniţa cu realitatea, datorită forţei şi autenticităţii trăirilor imaginate.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.