Lucian Stanciu Viziteu (USR): La Bacău oamenii se spală la lighean și aduc apă de la fântână!

“Solicit demisia imediată a primarului PSD Cosmin Necula și a conducerii Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), în contextul în care băcăuanii sunt nevoiți de aproape doi ani să-și cumpere singuri apa potabilă și apa necesară treburilor casnice”, arată deputatul USR de Bacău, Lucian Stanciu Viziteu. 

“În ultimii doi ani, au fost zeci de avarii ce au avut fiecare o durată de câteva zile, în ciuda faptului că de fiecare dată primarul PSD ne-a asigurat că este ultima dată când se întâmplă. Avaria apărută astăzi, 17.07.2018 a apărut în același loc în care s-a întâmplat și în urmă cu trei zile, aceasta fiind chipurile reparată de experții CRAB. A fost remediată atât de bine încât la doar câteva minute după repornirea apei, sistemul a cedar imediat”, arată Viziteu.

“În municipiul Bacău locuiesc aproximativ 150.000 de locuitori iar principala ocupație a acestora a ajuns să fie achiziționarea apei din comerț sau de la puțurile publice din oraș”, mai spune liderul USR.

“În orice casă veți intra în Bacău veți vedea zeci de sticle, de diferite dimensiuni, umplute cu apă. Este clar că primarul PSD este incapabil să remedieze situația și că nu are nicio soluție pentru a rezolva problema sistemului de apă potabilă din oraș.

În contextul în care suntem în plină vară și nu există nicio posibilitate ca problema să fie rezolvată, solicit urgent o poziție oficială din partea Direcției Sanitar Veterinare (DSV), Direcției de Sănătate Publică (DSP) și a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, cu privire la consecințele asupra sănătății băcăuanilor”, mai spune Viziteu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.