CCR dă o puternică lovitură Coaliției PSD-ALDE
Curtea Constituţională a amânat pentru luna septembrie pronunțarea asupra obiecțiilor de neconstituționalitate formulate de Opoziție, ÎCCJ și a președintelui Klaus Iohannis legată de proiectele care modifică Legile Justiției, a anunțat președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu.
Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 25 septembrie, dezbaterea sesizărilor PNL, USR şi pe cea a Instanţei supreme, în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară.
Astfel, plenul Curții Constituționale va dezbate în septembrie sesizarea PNL și USR asupra modificării Legii 303/2004 privind statutul magistraților, a obiecției ÎCCJ și a partidelor din Opoziție la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și a obiecției președintelui Klaus Iohannis la Legea 317/2004 privind organizarea CSM.
Pe 11 iulie, PNL şi USR au sesizat CCR cu privire la modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cerând judecătorilor CCR să ceară opinia Curţii de Justiţie a UE referitor la unele întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept.
„Este vorba despre un raport intermediar, ceea ce înseamnă că chiar dânşii, până la sesiunea din octombrie, îl vor definitiva şi completa. (…) Cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, exprimată printr-un aviz, fie el şi intermediar”, a declarat Toader, care a precizat că dacă Ministerul Justiţiei va fi solicitat pentru elaborarea punctului de vedere al României, care va fi transmis Comisiei, evident că va contribui.
„În cuprinsul sesizării, PNL a solicitat Curţii Constituţionale sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept, a drepturilor privind accesul la o justiţie echitabilă şi stabilitatea sistemului judiciar din România. Demersuri similare au fost iniţiate în cazul Poloniei şi Portugaliei, în raport cu statutul magistraţilor”, se arată într-un comunicat de presă.
Totodată, PNL a reiterat solicitarea adresată Curţii Constituţionale de a ţine cont de evaluarea Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor aduse Legii 303/2004, respectiv de a suspenda soluţionarea cauzelor aflate pe rolul CCR până la publicarea analizei Comisiei de la Veneţia.
„Amintim faptul că apeluri similare adresate autorităţilor româneşti au venit din partea oficialilor Comisiei Europene, ai Consiliului Europei, precum şi a principalilor parteneri strategici din UE şi NATO. Principalele modificări aduse Legii 303/2004, cu efecte nocive asupra sistemului judiciar, vizează modificarea regimului privind pensionarea magistraţilor, fapt care riscă să afecteze grav cursul proceselor aflate pe rol. Totodată, modificările aduse modului de numire în funcţiile de conducere periclitează independenţa magistraţilor, implicit garanţiile de independenţă de care ar trebui să se bucure acest corp profesional”, se mai arată în comunicatul liberalilor.
Senatul a adoptat, pe 10 iulie, decizional, în forma iniţială, proiectul care modifică Legea 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respingând astfel cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. Au fost 75 de voturi „pentru”, 20 voturi „împotrivă” şi zero abţineri.
Pe ordinea de zi a plenului de miercuri a a figurat CCR figurează și pbiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de un număr de 94 deputați din grupul parlamentar al PNL, grupului parlamentar al USR, precum și deputați neafiliați. O sesizare de neconstituționalitate referitoare la modificarea aceleiași legi a fost făcută și de Înalta Curtea de Casație și Justiție și va fi dezbătută tot miercuri de Curtea Constituțională.
Reamintim că, în prealabil, președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea în Parlament a proiectului care modifică Legea 304, însă Legislativul a respins cererea șefului statului.
CCR a amânat discuția și asupra sesizării lui Iohannis cu privire la modificarea Legii 317/2004 privind CSM, președintele României contestând faptul că, deși a fost trimisă la reexaminare, Parlamentul a adoptat legea în forma transmisă inițial la promulgare, respingând implicit cererea sa.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat, pe 6 iulie, din nou Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
În sesizarea președintelui se contestă faptul că, deși legea a fost trimisă spre reexaminare, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea dedusă controlului de constituționalitate în forma transmisă inițial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare.