Europarlamentarul Maria Grapini: “Sunt alături de poporul elen, voi susține cu tărie acordarea sprijinului financiar european pentru Grecia!”
Tragedia greacă, în cel mai propriu sens al cuvântului, care se derulează, de câteva zile, sub ochii întregii lumi, generată de incendiile devastatoare care au izbit țara lui Platon și Aristotel, a generat un val sincer de compasiune în România. Elada este țara preferată de atâția români, grecii sunt considerați, demult, prieteni de suflet ai noștri.
Chiar dacă este în vacanță, umanista Maria Grapini a transmis un mesaj emoționant de susținere a Greciei și nu doar atât. Europarlamentarul PPU-sl va susține acordarea unui ajutor financiar imediat, din bugetul UE, pentru ca țara condusă de Alexis Tsipras să-și poată reveni după dezastrul inimaginabil care a luat deja 79 de oameni și a rănit aproape 200.
“Regret tragedia prin care trece Grecia, ca urmare a incendiilor devastatoare, sunt alături de poporul elen, transmit condoleanțe familiilor care și-au pierdut aparținătorii și un gând sincer de susținere a răniților aflați acum în spitalele Greciei! Apreciez faptul că România a fost printre primele state care acordă sprijin logistic și nu numai! Voi sustine acordarea ajutorului financiar din bugetul european, cu tărie! Ca umanist, înțeleg și susțin solidaritatea la nivel local, național și internațional, manifestată imediat, atunci când este cea mai mare nevoie de ea! Mai mult decât oricând, să ni-l amintim, acum, pe Platon, căci, da, căutând binele altora, îl găsim pe al nostru!”, a declarat europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini.
România a trimis două aeronave pentru stingerea focului şi 20 de militari în sprijinul autorităţilor elene. Conform ultimelor informații, printre victime nu se află și români.