Accident cumplit în Bacău soldat cu trei morți

Doi soţi în vârstă de 43 de ani, din judeţul Neamţ, şi fiica acestora de nouă ani au murit, iar un alt copil în vârstă de 11 ani a fost grav rănit, în urma unui accident petrecut în noaptea de miercuri spre joi în judeţul Bacău, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul a avut loc pe DN2, în localitatea Gheorghe Doja, după ce un bărbat a pierdut controlul volanului, iar maşina a ajuns pe sensul opus de mers, unde s-a izbit violent de un cap de pod, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, iar bărbatul aflat la volan a murit pe loc, în timp ce soţia acestuia şi cei doi copii, în vârstă de 9 şi 11 ani, au fost grav răniţi. Echipajele medicale care au ajuns la locul accidentului au încercat să le resusciteze pe femeie, în vârstă de 43 de ani, şi pe fiica acesteia, de 9 ani, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

Băiatul de 11 ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.