Noi probe împotriva chirurgului Mihai Lucan

Un dosar răsunător, cu probe noi împotriva cunoscutului chirurg Mihai Lucan, acuzat că folosea bani şi aparatură medicală de la institutul de transplant Cluj-Napoca, pentru a face profit la clinică lui particulară.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a dus joi anchetatorilor documente care arată, spune el, că profesorul a cumpărat medicamente scumpe în schimbul sponsorizărilor primite de la companii farmaceutice, pe vremea când era directorul Institutului, scrie digi24.ro.

Emanuel Ungureanu a fost asistent social la institut şi spune că în acea perioadă a văzut multe nereguli. El este cel care l-a reclamat pe chirurgul Lucan pentru abuz în serviciu, luare de mită şi delapidare.

Doctorul a negat mereu toate acuzaţiile.

„E un lucru foarte simplu: dacă se lua un lift de la institut se lua un lift şi la clinică privată. Consumabilele se ameţeau între cele două instituţii astfel încât să nu se mai ştie unde se consumă anumite materiale, materiale de la stat erau duse la privat. De la sonde până la ultimul bandaj. Vorbim cel puţîn de sute de mii de euro”, spune Emanuel Ungureanu, deputat USR .

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.