REWE România continuă planul de dezvoltare cu un nou magazin Penny Market

REWE România continuă planul de extindere și deschide un nou magazin Penny Market în Fundulea. Astfel, rețeaua de magazine ajunge la 226 de spații deschise.

Magazinul Penny Market din Fundulea are un spațiu de vânzare de 795,6 m2 și o echipă de 16 angajați ce va fi alături de clienți zi de zi, de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 22:00 și duminică între 08:00 – 21:00. Pentru confortul clienților săi, noul magazin dispune și de un număr de 56 de locuri de parcare, dintre care 4 sunt dedicate persoanelor cu dizabilități.

Cu un design modern și elegant, magazinele Penny Market sunt organizate astfel încât să ofere o experiență cât mai facilă și să le ofere tuturor clienților acces la articole proaspete, atent selecționate zi de zi.

Varietatea de legume și fructe oferite de Penny Market este disponibilă tuturor clienților chiar de la intrarea în incinta magazinului, acesta punând la dispoziție și o gamă largă de specialități de panificație și patiserie. Clienții Penny Market vor beneficia și de un număr de produse diverse, disponibile în variantă vrac, care pot fi găsite atât la raioanele cu dulciuri și snacks-uri, cât și în zona cu produse congelate.

Despre Penny Market

 Penny Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de 3 centre logistice situate în localitățile: Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, REWE România deține 226 de magazine Penny Market la nivel național și activează cu un număr de peste 4,300 de angajați.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.