Târg de Crăciun în București

Primăria Capitalei organizează pentru al treilea an consecutiv, în două zone simbol ale Capitalei, Piața Universității (esplanada cu statui) și Parcul Cișmigiu, Bucharest Christmas Market, târgul oficial de Crăciun al Bucureștiului, potrivit Agerpres.

Potrivit PMB, începând de sâmbătă, 29 noiembrie, timp de o lună, între orele 10,00 și 22,00, târgul oficial de Crăciun al Capitalei își deschide porțile tuturor celor care vor să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă și să se bucure alături de cei dragi de spectacole de muzică populară, colinde, trupe cunoscute, de tradițiile și obiceiurile din toate zonele țării ce marchează sărbătorile de iarnă.

Tot sâmbătă, în ajun de Sfântul Andrei, se va da startul iluminatului de Sărbători, iar bulevardele Capitalei vor fi împodobite cu milioane de beculețe.

Bucharest Christmas Market este organizat anual și se înscrie, încă de la prima ediție, în rețeaua internațională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa — „Christmas Markets”, fiind oficial un membru al acesteia.

Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de public, intrarea fiind liberă.

Cele 100 de căsuțe vor transforma centrul Bucureștiului într-un sat magic al sărbătorilor de iarnă, decorat cu peste 14 tone de cetină, precum și tradiționalul brad de Crăciun, de 16 metri, decorat cu acadele, clopoței și luminițe.

Astfel, timp de o lună, la Bucharest Christmas Market iubitorii de frumos pot achiziționa obiecte tradiționale, ceramică pictată, lemn cioplit, icoane și pânzeturi brodate, costume și măști tradiționale, jucării din lemn și instrumente muzicale, globuri pictate manual, coronițe din crenguțe de brad sau ghirlande și lumânări parfumate.

De asemenea, vizitatorii se pot delecta cu produse tradiționale românești — cozonaci, vin fiert, turtă dulce, plăcinte aburinde, magiun, dulcețuri, miere, siropuri — și pot cumpăra cadouri inedite celor dragi. Totodată, meșterii prezenți la eveniment vor confecționa la fața locului obiecte și podoabe, aceste ateliere permițând publicului să redescopere frumusețea artei, tradițiilor și obiceiurilor populare.

Copiii din București și nu numai sunt așteptați în târgul de la Universitate unde îl vor întâlni pe Moș Crăciun.

Până la sosirea Moșului, în căsuța special amenajată, cei mici vor avea bucuria întâlnirii cu spiriduși și alte personaje de poveste. Copiii pot lăsa scrisorile pentru Moșul la cutia poștală a acestuia, într-un loc special amenajat.

Pe scena Bucharest Christmas Market vor avea loc o serie de spectacole ce reunesc pe aceeași scenă artiști de renume din toate genurile muzicale: ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini și obiceiuri din toate zonele țării, precum și trupe cunoscute. Pe scena din Piața Universității vor urca Mandinga, Connect-R, Lora, Monica Anghel și Nico, Cornelia și Lupu Rednic, Floarea Calotă, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, LaLa Band, Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, corul Simbol, Vasile Șeicaru, Loredana și Horia Brenciu.

Noutatea din acest an o reprezintă concertul din 1 Decembrie, dedicat Zilei Naționale a României.

Bucharest Christmas Market are, ca în fiecare an, și o componentă socială, în cadrul Târgului desfășurându-se Campania „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun” organizată de Primăria Municipiului București prin „creart”, în parteneriat cu Asociația SOS Satele Copiilor România.

Prin această campanie, tuturor vizitatorilor li se oferă prilejul de a fi Moș Crăciun pentru copiii din SOS Satele Copiilor România și de a simți bucuria unică de a dărui. Vizitatorii sunt invitați la căsuța special amenajată unde va fi amplasat „un brăduț al dorințelor” împodobit cu steluțe în care copiii i-au scris lui Moș Crăciun ce își doresc. Cei care vor să se implice pot alege o steluță din brad și pot face o donație în beneficiul copiilor defavorizați din România.

Totodată, vizitatorii pot face donații de cărți și jucării, zilnic, până pe 26 decembrie 2014, la Casa lui Moș Crăciun, unde organizatorii au amenajat o urnă specială pentru campania umanitară.

SOS Satele Copiilor România ocrotește și sprijină în prezent peste 1.000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.