Maria Grapini a readus în plenul PE tema discriminării României și Bulgariei!

A treia intervenție a umanistei Maria Grapini, de joi, 25 octombrie, din plenul PE de la Strasbourg, a fost făcută pe subiectul privitor la protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – recuperarea sumelor de bani și a activelor de la țările terțe în cazuri de fraudă. Europarlamentarul român a vorbit despre punerea inteligentă în ecuație a spinoasei probleme, ținta imediată fiind recuperarea banilor, confiscarea averilor și un cadru foarte clar, la nivel de UE, în relația cu statele terțe.

“Păcat că la așa o dezbatere suntem așa de puțini, pentru că ne întoarcem în statele noastre și reclamăm că există foarte multă fraudă, foarte multă evaziune! Se încearcă acum, eu spun timid, de la nivelul Uniunii Europene, să se găsească o soluție. Aceasta este foarte clară, pe deoparte ar trebui să existe în toate parlamentele naționale, în toate statele, o lege foarte clară de confiscare a averilor, nu să umplem pușcăriile, nu să construim altele noi, din buget, ci să recuperăm banii de la cei care fac fraudă! Pentru asta, sigur că trebuie să avem un sistem informațional foarte bine pus la punct între state, pentru că, din nefericire, actualul nu funcționează, deși avem o groază de agenții, instituții, Europol și altele. Pe de altă parte, nu avem stabilit un cadru foarte clar la nivel de UE, în relația cu statele terțe, și atunci există un refugiu al banilor în aceste state terțe!”, a declarat Maria Grapini.

Umanista a cerut Comisiei Europene propuneri de reglementări serioase și nu a uitat să  insiste pe poziționarea incorectă a acesteia, în raport cu România și Bulgaria.

“Avem nevoie de mecanisme prin care să supraveghem și să fotografiem toată piața internă din punct de vedere al evaziunii fiscale, al criminalității economice, nu să avem un MCV pentru două state! Cu asta, nu am rezolvat nimic!”, a conchis Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.