Tăriceanu respinge varianta ruperii Coaliției!
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că relaţia sa cu liderul PSD, Liviu Dragnea, nu este nici mai bună, nici mai rea decât acum patru – cinci zile şi a infirmat zvonurile apărute în presă conform cărora coaliţia de guvernare nu ar funcţiona, iar ALDE s-ar pregăti să iasă de la guvernare.
„Zvonul bate realitatea. Realitatea este una şi aceeaşi – relaţia nu este nici mai bună, nici mai rea decât acum patru – cinci zile. Faptul că avem câteva puncte de vedere diferite – nu suntem făcuţi din aceeaşi mamă – şi într-o coaliţie în care suntem parteneri este corect să discutam şi ceea ce câteodată nu este convenabil (…), astfel încât să găsim soluţia comună. Dar asta nu înseamnă că relaţia este deteriorată sau că este pusă sub semnul întrebării funcţionarea pe viitor a coaliţiei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Agerpres.
În general, a arătat liderul ALDE, este bine să existe puncte de vedere identice, că altfel „ar fi grav”, dar a atenţionat că rămâne de văzut ce mijloace trebuie folosite în exprimarea publică.
„Şi eu cred că la acest capitol sistemul pe care l-a promovat fostul preşedinte Traian Băsescu în lupta politică, care a însemnat distrugerea adversarilor prin trimiterea lor în judecată, prin închiderea lor (…), este ceea ce a deteriorat climatul politic din România. (…) Cred că trebuie să existe un moment zero (…). Adică, sigur, să ne păstrăm identitatea ideologică, politică, dar folosind mijloace democratice pe care le avem la dispoziţie. Dacă cei din Opoziţie cred că atacarea majorităţii şi eventual revenirea la putere se face cu mijloace nedemocratice – manifestaţii de stradă, agresiuni de tot felul -, atunci rămânem probabil aşa să fim etichetaţi de idealişti. Eu cred că suntem realişti. Am văzut evoluţia politicii româneşti de multă vreme”, a menţionat Tăriceanu.
În ultimele zile, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora există neînţelegeri în coaliţia de guvernare pe mai multe subiecte şi că tot mai mulţi lideri ALDE insită pentru ieşirea formaţiunii politice conduse de Călin Popescu Tăriceanu de la guvernare. Mai exact, în partidul lui Călin Popescu Tăriceanu sunt membri care încearcă să-l convingă pe acesta să rupă coaliţia de guvernare. Sursele citate de România TV susţin că cei de la ALDE nu vor să-şi mai asume greşelile pe care le fac social-democraţii conduşi de Liviu Dragnea şi nu vor să fie traşi în jos de deciziile pe care le iau liderii PSD.
Dacă stăm să analizăm ultimele decalaraţii ale celor doi lideri ai coaliţiei putem observa că Tăriceanu şi Dragnea au avut poziţii diferite cu privire la legea offshore, dar şi replici acide cu privire la posibilitatea remanierii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Nu în ultimul rând, Liviu Dragnea a ironizat pactul pe care l-a propus Călin Popescu Tăriceanu cu privire la sistemul de justiţie.
Vă reamintim că ALDE a propus săptămâna aceasta un acord cu toate celelalte partide pe tema justiției. În aceeași zi, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că România nu este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului UE din cauza războiului politic dintre partide pe tema reformelor necesare în justiție și tocmai de aceea ar trebui să se ajungă la un consens.
Şi fostul președintele Traian Băsescu anunţă sfârşitul Coaliţiei de guvernare. Băsescu îndeamnă opoziția să depună cât mai repede o moțiune de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, arătând că actualele probleme ale coaliției cresc substanțial șansele ca aceasta să treacă.
Mai mult, Băsescu arată că finalul coaliției PSD-ALDE va veni de la Tăriceanu, acesta fiind un „trădător de profesie” care a trădat toate partidele cu care a colaborat și mereu este dispus la negociere pentru o nouă trădare.