ANAF publică lista cu românii datornici în 2018!

ANAF a afişat lista cu românii care nu și-au plătit obligațiile fiscale în cel de-al treilea trimestru al anului 2018. Sunt trecuţi pe listă cei care au acumulat datorii fiscale de cel puțin 15.000 de lei în perioada menționată.

Publicarea listei datornicilor face obiectul unei obligații legale ce trebuie îndeplinită până la sfârșitul primei luni de după trimestrul ce tocmai s-a încheiat, conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

Atât simplii cetățeni, cât și firmele sau persoanele fizice autorizate apar pe listele cu datornici (pe liste separate).

Plafoanele legale sunt următoarele:

– firmele încadrate la mari contribuabili – 500.000 de lei;

– firmele încadrate la contribuabili mijlocii – 250.000 de lei;

– în cazul altor contribuabili, inclusiv persoane fizice care desfășoară activități independente – 100.000 de lei;

– persoanele fizice – 15.000 de lei.

Lista românilor cu datorii la FISC de cel puțin 15.000 de lei în trimestrul al treilea din 2018 (iulie-septembrie 2018) este AICI. (Atenție, e posibil ca site-ul să funcționeze cu dificultate din cauza numărului mare de căutări în aceste zile!).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.