Sever Voinescu vine, pe 16 decembrie, la Conferințele TNB

Duminică 16 decembrie 2018, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Sever Voinescu, prezintă conferinţa cu tema Visul lui Pavel. O intuiție despre viitorul Europei“. 

„Contrar opiniei generalizate cum că e imposibil să depistăm un loc și un timp precis al nașterii ei, eu cred că Europa, cea pe care o știm, s-a născut într-o zi anume și într-un loc anume, când un om de mare credință a urmat un vis și a întâlnit alți oameni dispuși să asculte lucruri noi. Aproape 2000 de ani mai târziu, altcineva a avut o intuiție excepțională cu privire la modul în care curge istoria Europei. Punând cele două momente unul lângă celălalt, vom obține ceva ca un cod misterios cu care vom explora prezentul nostru, cel de toate zilele. Și vom încerca să ne ghicim trecutul și să descoperim viitorul. Am zis bine…” (Sever VOINESCU)

Despre conferenţiar

Sever Voinescu s-a născut în 1969, la Ploiești. În 1992 a absolvit Facultatea de Drept a Universității București. În același an a devenit avocat stagiar la Baroul din orașul natal și, din 1994, a devenit avocat definitiv în Baroul București. Între 1994 și 1996 a fost asistent universitar la Catedra de Drept a Academiei de Studii Economice din București. Între 1998 și 2000 a fost Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe. Din martie 2000 până în decembrie 2003 a fost Consul General al României la Chicago. Din 2004 până în 2008 a fost Coordonator al Programului de Politică Externă la Institutul pentru Politici Publice. Între 2008 și 2012 a fost deputat în Parlamentul României și pe toată durata acestui mandat a condus Delegația Parlamentului la Adunarea Parlamentară NATO. De la 1 ianuarie 2016 este redactor-șef al săptămânalului cultural Dilema veche și, din același an, realizează săptămânal emisiunea „Europa Christiana” la televiziunea Trinitas.

Începând din 1993, a publicat peste 3000 de articole, comentarii și eseuri în publicații culturale sau în cotidiene precum Dilema/ Dilema veche, 22, Observator cultural, Cotidianul, Evenimentul Zilei, dar și în reviste de specialitate din domeniile dreptului, filozofiei și științelor politice. A conferențiat pe diverse subiecte specifice relațiilor internaționale în instituții publice sau private ori în universități din Statele Unite, Marea Britanie, Belgia, Franța și România. A contribuit la conținutul mai multor volume, a scris prefețe și s-a bucurat de cele câteva ocazii în care a fost invitat să vorbească la vernisajul unor expoziții. Se mândrește mai ales cu o carte dedicată operei, intitulată Canta che ti passa – convorbiri cu Virginia Zeani. Actualmente lucrează la finalizarea unei teze de doctorat în drept, despre proprietate. Nu are pagină de facebook și, de aceea, este mai fericit decât alții.

Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021.314.71.71 (Agenţia de bilete). Biletele se pot achiziţiona şi online, pe www.mystage.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.