Dragnea și logodnica sa, Irina Tănase, vacanță la Verona
Liviu Dragnea a plecat din țară pe 2 ianuarie, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească, pe ruta Bucureşti – Sofia – Verona, alături de iubita sa, Irina Tănase, anunţă G4Media.
Liviu Dragnea ar fi plecat însoțit de partenera lui, Irina Tănase și de încă o persoană pe ruta București-Sofia-Verona. Nu e clar de ce avionul cu care a plecat Dragnea în vacanță a făcut escală la Sofia și cine plătește costurile deplasării cu avionul. Nu este clar nici dacă Verona a fost ultima destinație sau de acolo avionul a plecat spre o altă destinație.
Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a susținut însă pe data de 3 ianuarie, deci la o zi după ce Dragnea a părăsit România, că liderul PSD nu a plecat din țară și că „nu va pleca din țară, în mod sigur”. În cadrul emisiunii „Dosar de politician” de la B1 TV, Ștefănescu a dezvăluit că Irina Tănase va deveni „cât de curând” soția lui Liviu Dragnea.
„Liviu Dragnea nu se află în Maldive cu logodnica lui care îi va deveni și soție cât de curând. (…) Liviu Dragnea nu a plecat în insule exotice, nu a plecat nici pe Lună, nici pe Marte. Liviu Dragnea nu e plecat din țară și nu va pleca din țară, în mod sigur”, a spus Codrin Ștefănescu la B1 TV.