Câștigul salarial mediu net a crescut în noiembrie 2018
Câştigul salarial mediu nominal net a ajuns în România, în noiembrie 2018, la valoarea de 2.792 de lei, în creştere cu 2,6% (72 de lei) faţă de luna precedentă, în timp ce, raportat la luna similară din 2017, majorarea a fost de 13,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Câştigul salarial mediu nominal brut a urcat în noiembrie 2018 cu 2,8%, până la 4.658 de lei, raportat la octombrie 2018.
Conform statisticii oficiale, în noiembrie 2018, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv 6.835 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.589 lei.
În ceea ce priveşte câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum, datele INS relevă faptul că, în noiembrie 2018 vs noiembrie 2017, indicele câştigului salarial real a fost de 109,5%. În acelaşi timp, indicele câştigului salarial real s-a situat la 102,7% pentru luna noiembrie 2018 faţă de luna precedentă.
În intervalul analizat, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna octombrie 2018 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.