Ministrul Muncii susține că Opoziția pregătește terenul pentru „înghețarea salariilor și pensiilor”
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat duminică, la Antena 3, că se teme că reprezentanţii Opoziţiei, atunci când afirmă că nu sunt bani de pensii şi salarii, pregătesc, de fapt, terenul pentru ca, în momentul în care vin la guvernare, să îngheţe salariile şi pensiile.
„Am trei temeri majore. Una, vin şi spun aşa, pe o critică de politician de cea mai joasă speţă. Mă refer la cei care critică pentru că nu conştientizează că persoanele în vârstă nu au nevoie de nicio emoţie să li se spună că de mâine nu mai avem bani de pensii.(…) De la preşedintele ţării până la toţi cei care au spus că nu sunt bani de pensii şi salarii, pentru că nu poţi să-ţi baţi joc de pensionari să spui că nu vor mai fi bani de pensii.(…) Nu vreau să folosesc cuvinte dure, dar vreau să spun că induce o stare de nelinişte şi pensionarii vor spune la vot cum se cheamă, nu poţi să induci o stare de nelinişte când tu ştii că nu e adevărat. Am spus unor colegi din Opoziţie: haideţi cu mine într-un sat unde vreţi, în ţara asta, şi să intrăm în casă la un bătrân sau la o bătrână şi să-i spunem: de mâine nu vă mai dau ăştia pensii. Să-i vezi chipul şi să-i vezi privirea”, a afirmat ministrul Muncii.
El a reiterat că nu este nicio problemă în ceea ce priveşte plata pensiilor şi salariilor şi, dacă PSD va rămâne la guvernare şi după 2020, vor fi bani de pensii, salarii şi investiţii, iar cei din Opoziţie pregătesc de acum terenul să le îngheţe sau să le taie, când vor veni la guvernare.
„Cum am demonstrat până acum, nu avem nicio problemă. Am reuşit să creăm şi creştere economică, plus valoare în economie pentru a ne putea permite astfel de creşteri şi vom continua şi veţi vedea dacă vom rămâne la guvernare după 2020 că vor fi bani de pensii, vor fi bani de investiţii, vor fi bani de salarii. Colegii din Opoziţie spun în prima fază că nu avem bani, dar vin şi spun ulterior că ar fi trebuit să mărim. Care e temerea mea? Una, s-ar putea ca în momentul în care vin la guvernare, pregătind de acum terenul că nu sunt bani, fie să îngheţe pensiile, fie să îngheţe salariile, sau, mai rău, să le taie şi să spună: v-am spus de atunci.(…) Economişti redutabili de-ai colegilor din Opoziţie vin şi spun vom îngheţa toate subvenţiile. Ceea ce înseamnă aşa, fără tichete de vacanţă, care şi-au demonstrat efectul foarte bun şi industria o confirmă, fără norma de hrană, fără transport şi burse pentru studenţi, fără, foarte grav, un program precum Start-Up Nation, care până acum a creat zeci de mii de locuri de muncă. Deci ei îşi pregătesc terenul de pe acum. Şi adică, v-am spus de atunci că nu sunt bani. Ori îngheţăm ori diminuăm, adică tăiem, ceea ce au mai făcut, nu ar fi o premieră. V-am spus de atunci că nu sunt bani. Studenţi zero burse, fără transport gratuit. Zero tichete de masă, zero norma de hrană, zero program Start-up Nation”, a precizat Marius Budăi.
El a explicat că majorarea punctului de pensie a fost devansată şi aceasta va creşte la 1.265 lei de la 1 septembrie 2019.
„În decembrie 2016 valoarea unui punct de pensie era 871,7 lei. În ianuarie 2017, conform Legii 263, a ajuns la 917,5 lei. Dar surpriza a început să vină din 1 iulie 2017(…) Am devansat acea indexare din 1 ianuarie 2018 şi am venit mai devreme cu o majorare de 9%, mult mai mai mare decât era prevăzut în lege şi am rotunjit la 1.000 de lei. Dacă am fi respectat legea până aici ar fi fost 970,7 lei. Dar pensionarii au primit 1.000 de lei începând din 1 iulie şi nu din 1 ianuarie. Acelaşi lucru l-am făcut şi în 2018. Dacă am fi continuat cu aceeaşi măsură cu care colegii noştri din Opoziţie ne critică am fi avut la 1 iulie 2018 tot 970,7 lei valoarea punctului de pensie şi am fi continuat până la 31 decembrie. Dar noi am devansat şi 1 ianuarie 2019 la 1 iulie 2018, majorând la 1.100 lei, cu 10%, mult mai mare decât inflaţia şi jumătate din creşterea salariului mediu brut.(…) Noi mergem cu 1.100 lei din 1 iulie 2018 şi la 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie va fi 1.265 lei”, a mai spus ministrul Muncii.
Potrivit ministrului Muncii, valoarea pensiei medii în euro a crescut de la 206 euro în 2016, la 254 euro în iulie 2018 şi urmează să ajungă la 414 euro în decembrie 2020, astfel că se va obţine dublarea pensiilor până în decembrie 2020.