Parlamentul britanic respinge acordul cu UE privind Brexitul
Acordul convenit de Londra şi Uniunea Europeană cu privire la ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar a fost respins marţi seară în Parlamentul britanic.
În contextul actual se conturează mai multe posibilităţi, între care o nouă negociere a acordului actual, un Brexit fără niciun acord în viitoarea relaţie bilaterală, alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie sau un nou referendum privind apartenenţa ţării la UE şi, nu în ultimul rând, abandonarea totală a Brexitului.
Unii parlamentari au avansat ideea că Parlamentul ar putea prelua de la Guvern controlul procesului de ieşire a ţării din UE şi să îl predea unui comitet de parlamentari cu experienţă, din întregul spectru politic.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a scris pe Twitter, după respingerea acordului privind Brexitul în Prlamentul britanic, că, dacă un acord este imposibil şi nimeni nu vrea un Brexit fără acord, cine va avea curajul să spună care este singura soluţie bună.
Teoretic, există mai multe posibilităţi, între care şi revenirea la masa negocierilor, la Bruxelles, precum şi amânarea Brexitului.
După această înfrângere, urmarea procesului care trebuie să ducă la ieşirea Marii Britanii din UE este incertă. Teoretic, May are la dispoziţie trei zile pentru a prezenta „planul B”.
Acordul de „divorţ” al Marii Britanii de Uniunea Europeană negociat de premier a fost aspru criticat atât de eurofili, cât şi de partizanii Brexitului. Există mai multe posibilităţi.
Liderul laburist Jeremy Corbyn iniţiază o moţiune de cenzură în guvern. Moţiunea va fi dezbătută miercuri.
Acordul a fost respins cu votul a 432 de parlamentari, în timp ce 202 au votat pentru. Conform analiştilor, votul de astăzi este cea mai mare înfrângere suferită de un guvern britanic după 1924.