Românii, cele mai puține deșeuri municipale din UE

O persoană din Uniunea Europeană a produs, în medie, o cantitate de 487 kilograme de deşeuri municipale în anul 2017, cele mai bune performanţe la acest capitol fiind înregistrate de România, cu 272 kilograme de deşeuri municipale/locuitor, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

În schimb, în 5 state membre ale UE au fost produse peste 600 de kilograme de deşeuri municipale per persoană, respectiv Danemarca (781 kilograme/persoană), Cipru (637 kg/persoană), Germania (633 kg/persoană), Luxemburg (607 kg/persoană) şi Malta (604 kg/persoană).

De asemenea, datele Eurostat arată că, în anul 2017, în Uniunea Europeană, 30% din deşeuri au fost reciclate, 17% au fost tratate prin compostare, 28% au fost incinerate şi 24% au fost depozitate în gropi de gunoi.

România se află pe ultimul loc în UE când vine vorba de reciclarea deşeurilor, cu doar 20 de kilograme pe cap de locuitor, faţă de o medie de 144 kilograme per capita în UE.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.