Alarmant: Peste 2700 medici pleacă anual din ţară
Cea mai gravă problemă a sistemului sanitar rămâne exodul medicilor, în condiţiile în care, anual, peste 2.700 pleacă din ţară şi revin doar 30-40, iar în curând spitalele ultramoderne vor deveni muzee, a declarat preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae, la conferinţa Mediafax Talks about Helth Reform.
„Din 2006 semnalăm migraţia medicilor. Ca să oprim medicii în România, trebuie să le redăm demnitatea. Anual, pleacă din ţară între 2.700 şi 2.900 de medici şi doar 30-40 revin, adică pierdem peste 2.500 de doctori pe an. Degeaba vom avea spitale ultramoderne, echipate la cele mai înalte standarde. Acestea vor deveni muzee dacă nu vom găsi alte mecanime prin care ei (medicii – n.r.) să-şi exercite profesia liber şi să le crească veniturile fără să fie pe o presiune bugetară. Este un element de care trebuie să ţineţi cont”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), adresându-se reprezentanţilor autorităţilor sanitare, informează Mediafax.
Pe de altă parte, Vasile Astărăstoae a admis că în 2014 s-a făcut un pas important, şi anume acela că medicii nu mai sunt funcţionari publici sau asimilaţi acestora. Rămâne însă, în opinia preşedintelui CMR, o altă problemă, cea a malpraxisului. „Sperăm să punem cât mai curând în Parlament Legea malpraxisului, pentru că în acest moment nici medicii şi nici pacienţii nu sunt protejaţi. Pacientul care a suferit un prejudiciu în cadrul unui act medical, o eroare neimputabilă sau pentru că nu a avut la dispoziţie toate mijloacele, (…) nu este acoperit prin despăgubire. Iar medicul nu este protejat. Noua lege a malpraxisului ar putea să fie o pârghie prin care să mai oprim exodul”, a mai spus Astărăstoae.
La conferinţa Mediafax Talks About Health Reform de marţi, organizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care are ca parteneri Metropolitan Life şi Terapia Ranbaxy, au fost abordate teme precum stadiul actualizării noii liste de medicamente, cardul de sănătate, legea malpraxisului, dosarul electronic, reabilitarea unităţilor sanitare cu probleme şi necesitatea asigurărilor de sănătate.