Maduro vrea să se întâlnească cu Guaido. Președintele interimar respinge oferta!

Şeful statului venezuelean Nicolas Maduro s-a declarat vineri gata să se întâlnească cu şeful opoziţiei parlamentare, Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar, pentru a începe un „dialog naţional”, relatează AFP.

„Mă angajez în favoarea unui dialog naţional. Astăzi, mâine, întotdeauna (…) voi fi gata să merg unde trebuie să merg. Personal, dacă trebuie să merg să-l văd pe acest băiat (…) voi merge”, a declarat Nicolas Maduro în cadrul unei conferinţe de presă, făcând referire la Juan Guaido.

O propunere respinsă sec de Juan Guaido. Acesta a afirmat că nu va participa la niciun „fals dialog” cu guvernul. „Represiunea, când nu dă rezultate, se transformă într-un fals dialog”, a declarat în cadrul unui miting la Caracas preşedintele parlamentului, care şi-a petrecut ultimele două zile într-un loc ţinut secret din capitală.

Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, a cerut armatei să treacă de partea lui împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, să-i îndepărteze pe cubanezi din rândurile sale şi să permită intrarea ajutorului umanitar în ţară, relatează dpa.

„A venit momentul să fiţi de partea constituţiei’, a declarat Guaido într-un mesaj către armată la un miting de amploare de la Caracas.

„Fiţi de partea poporului venezuelean”, a mai afirmat Guaido, adăugând: „Este timpul ca cubanezii să părăsească forţele armate”.

El a cerut armatei să permită intrarea în ţară a ajutorului umanitar, pe care l-a solicitat joi administraţiei americani.

Secretarul de stat Mike Pompeo a spus că SUA sunt dispuse să acorde un ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane de dolari Venezuelei.

De asemenea, Guaido le-a cerut susţinătorilor săi să continue lupta până când preşedintele Nicolas Maduro va fi de acord să organizeze noi alegeri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.