DNA: 131 de condamnați definitiv în ultimele două luni ale lui 2018
Un număr de 131 de inculpaţi din dosarele de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi definitiv, în noiembrie şi decembrie anul trecut, de instanţele de judecată, printre aceştia numărându-se un fost deputat, un director de companie naţională, primari, dar şi un director de bancă.
În cursul lunilor noiembrie şi decembrie 2018, în dosare de corupţie instrumentate de DNA, au fost condamnaţi 131 inculpaţi prin 39 hotărâri judecătoreşti definitive, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Printre persoanele condamnate definitiv figurează:
* un fost deputat şi fost preşedinte autoritate reglementare a energiei
* 46 poliţişti de frontieră
* un director de companie naţională
* trei inculpaţi conducere complex energetic
* şapte inculpaţi în dosar de corupţie la un spital din municipiul Bucureşti
* un inculpat – conducere primărie municipiu
* două persoane – conducere primărie sector
* doi ofiţeri de poliţie, trei avocaţi, un director de bancă.
Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei în cauză variază între 11 ani şi trei luni închisoare şi avertisment, arată DNA.
„Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare”, precizează sursa citată.