Investigație privind creșterea ROBOR, demarată de Consiliul Concurenței

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a confirmat, marţi seara, că autoritatea pe care o reprezintă desfăşoară, de la începutul acestui an, o investigaţie privind indicele ROBOR.

„Când apare un şoc legat de preţuri, când sunt creşteri sau mişcări suspecte ale preţurilor, ne este frică să nu fie în spate o înţelegere incorectă între agenţii economici. Uneori, un şoc cum este o taxă duce la o creştere a preţurilor. Este firesc ca, atunci când cresc taxele, o parte să se ducă în preţuri, dar suntem atenţi ca să nu profite comercianţii, să aibă o creştere nejustificată. Cam de asta vorbesc, când ne uităm la impactul Ordonanţei 114″, a explicat Bogdan Chiriţoiu, marţi seara, într-o intervenţie telefonică, la Digi 24.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că, în prezent, autoritatea are sub investigaţie nouă bănci, începând de anul trecut, dar nu vizează operaţiunile acestora legate de ROBOR.

„Dacă găsim elemente care au treabă cu ROBOR, vom ţine cont de ele. Acolo am făcut inspecţii. Am luat volume foarte mari de date, care sunt în prelucrare. Dacă găsim orice formă de înţelegere ilegală între aceste bănci, atunci vom putea aplica sancţiuni”, a mai spus Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei efectuează o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR din ultima perioadă, după apariţia, în decembrie 2018, a OUG 114/2018, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale din cadrul autorităţii.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.