Maria Grapini l-a chestionat pe premierul Finlandei în „cazul Cameliei Smicală”!
Joi, 31 ianuarie, la Bruxelles, în plenul Parlamentului European, s-a aflat primul ministru al Finlandei, Juha Sipilä, în cadrul unei dezbateri privind viitorul Europei. În seara precedentă, tot în plen, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a luat poziție și a cerut Europei să se implice în cazul medicului român, Camelia Smicală, să-i apere drepturile și să atenționeze Finlanda că nu procedează just.
Astăzi, umanista Maria Grapini i-a adresat, direct, premierului finlandez o serie de întrebări. Șeful Executivului Finlandei n-a dorit să răspundă…
Grapini i-a atras atenția lui Sipila că n-a răspuns nici până în prezent memoriilor sale oficiale și că nu a luat nicio măsură în cazul Cameliei Smicală.
“Cred că sunt multe lucruri pe care le-ati spus aici, ați vorbit de coeziune, de piață unică, de statul de drept și, aici, vreau să mă refer, domnule prim-ministru, la niste lucruri concrete din țara dumneavoastră. Ați spus că nu trebuie să se facă rabat cu nimic de la statul de drept și sunt de acord, dar cunoașteți că în țara dumneavoastră sunt legi care nu se aplică? Cunoașteți că sunt familii de la care s-au luat copii, copii care, la 12 ani, conform legii finlandeze, au dreptul să se prezinte în instanță, să opteze pentru mama lor?! Însă, ei nu au fost ascultați în instanță, mai mult, au fost duși și instituționalizați în locuri în care au fost atrocități, domnule prim-ministru!
Am făcut o scrisoare, nu s-a luat nicio măsură! Cum putem să avem un stat de drept, când cetățeni europeni nu au aceleași drepturi ca și cetățenii din Finlanda? Vă rog sa îmi răspundeți punctual.
Mi-aș dori să nu existe acea condiționalitate la Cadrul Financiar Multianual, așa cum o susțineți dumneavoastră pentru că, iată, pentru fiecare țară, se definește diferit statul de drept!”, i-a spus Maria Grapini premierului finlandez, în plenul PE de la Bruxelles.