Ministerul Finanțelor prezintă cifrele proiectului de buget pe 2019

Proiecţia bugetară pentru acest an este construită pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o ţintă de creştere economică de 5,5%, o rată a inflaţiei de 2,8% şi un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB. Deficitul ESA este prognozat la 2,57% din PIB, conform proiectului de buget pe 2019 făcut public joi.

Veniturile bugetului general consolidat proiectate pentru 2019 sunt estimate la 341,4 miliarde de lei, respectiv 33,4% din PIB. Cele mai mari venituri sunt înregistrate la contribuțiile de asigurări sociale, 11,5%, TVA, 6,8 %, accize 3%, impozit pe salarii și pe venit 2,3 % din PIB.

Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anul 2019 sunt estimate la 367,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 35,9% din PIB.

Cele mai mari ponderi în PIB le au:

 Cheltuielile cu asistența socială – estimate la 109,8 miliarde lei, respectiv 10,7% din PIB (se mențin la aceeași pondere ca și în anul 2018);

 Cheltuielile de personal – în sumă de 102,5 miliarde lei (10% din PIB), pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă pe orizontul de referință se înregistrează o traiectorie descendentă a ponderii acestora în PIB;

 Cheltuielile cu bunuri și servicii – estimate la 46,5 miliarde lei (4,5% din PIB), în creștere cu 1,8 miliarde lei față de cele efectuate în anul 2018; din această creștere 1,5 miliarde de lei reprezintă bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate;

 Cheltuielile cu investițiile – preconizate la 46,8 miliarde lei (4,57 % din PIB), în creștere cu 12,5 miliarde lei față de 2018.

Citeşte mai mult pe profit.ro

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.