Deputatul ALDE, Adrian Mocanu, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni!

Deputatul ALDE Adrian Mocanu a fost implicat într-un accident rutier, în Buzău. Acesta nu ar fi acordat prioritate la trecerea de pietoni și a lovit o femeie de 27 de ani, potrivit stiripesurse.ro.

Accidentul rutier în care a fost implicat deputatul ALDE Adrian Mocanu s-a produs, joi, la prânz, pe Bulevardul Unirii. După ce a lovit-o pe femeie, politicianul a urcat-o în maşină şi a dus-o la spital. Un poliţist local, martor la accident, a sunat la 112 şi a anunţat evenimentul.

Atât poliţistul local, cât şi victima susţin că Adrian Mocanu a trecut pe roşu, lovind-o pe femeia care se angajase în traversare. În schimb, deputatul ALDE susţine că semaforul indica culoarea verde pentru el.

Femeia a suferit mai multe traumatisme şi contuzii, cea mai gravă fiind o contuzie toraco-abdominală.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.