Juncker și Timmermans, în dezacord cu Theresa May: Marea Britanie va părăsi UE fără un acord!
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a declarat joi ”nu foarte optimist” în legătură cu posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană cu un acord, dar a avertizat că orice eşec de a conveni asupra unui Brexit va fi costisitor din punct de vedere economic. Vicepreşedintele Frans Timmermans se arată la fel pesimist.
”Dacă nu urmează să aibă loc niciun vot – şi nu pot exclude asta – atunci acest fapt ar avea consecinţe sociale şi economice teribile în Marea Britanie şi pe continent, aşa că eforturile mele sunt orientate într-o manieră care poate evita ce este cel mai rău. Însă, nu sunt foarte optimist atunci când vine vorba despre această chestiune”, a spus şeful executivului comunitar, care s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu premierul britanic Theresa May.
”Întrucât în parlamentul britanic de fiecare dată când se votează există o majoritate contra a ceva, nu există nicio majoritate în favoarea a ceva”, a explicat Juncker în sesiunea plenară a Comitetului Economic şi Social European (CESE, organism cu caracter consultativ al UE).
Riscul unui Brexit fără acord a crescut, afirmă Timmermans
Riscul ca Marea Britanie să iasă fără un acord din Uniunea Europeană la 29 martie a crescut în această lună, a indicat joi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, transmite Reuters.
Întrebat într-o conferinţă de presă la Bruxelles dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea la data prevăzută, 29 martie, prim-vicepreşedintele Comisiei a declarat că, în ultimele două săptămâni, au crescut temerile sale că ‘(britanicii) ar putea ieşi chiar dacă nu vor acest lucru’.
‘Riscul de ieşire fără un acord a crescut’, a adăugat el.
Timmermans a comparat eforturile unor deputaţi britanici de a încerca să o împiedice pe şefa guvernului, Theresa May, să scoată Marea Britanie din UE fără un acord cu povestea apocrifă despre regele danez Knut al Angliei, care ar fi dat ordin mareei să se oprească, fără succes, desigur.
Dacă britanicii nu se pot strânge în spatele unei alternative, atunci Brexit-ul este inevitabil, a mai spus oficialul Comisiei.
Timmermans a mai afirmat că Uniunea Europeană este dispusă să amendeze acordul convenit cu Theresa May în noiembrie, pentru ca acesta să fie ratificat, dar le-a recomandat deputaţilor pro-Brexit să renunţe la ‘visul utopic’ de evitare a unei frontiere fizice cu Irlanda, căutând în acelaşi timp reguli economice diferite pentru UE şi Marea Britanie.
Bruxellesul ‘nu va arunca Irlanda sub roţile autobuzului’, a subliniat Timmermans.
După ce săptămâna trecută Camera Comunelor a votat contra unei moţiuni prin care Theresa May a dorit să obţină din partea deputaţilor o reconfirmare a mandatului pentru a încerca o revizuire a acordului privind Brexit-ul convenit cu Uniunea Europeană, dar respins pe 15 ianuarie de către legislativul de la Londra, şefa executivului a promis că pe 27 februarie va veni din nou în faţa legislativului pentru un vot pe tema Brexit-ului, indiferent ce se va întâmpla până atunci la tratativele cu Bruxellesul.
Dacă atunci deputaţii Camerei Comunelor vor putea din nou propune amendamente la acordul de retragere, este posibil ca adversarii Brexit-ului să încerce încă o dată prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexit-ului de la guvern către parlament, după două tentative eşuate în acest demers care, dacă ar reuşi, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexit-ului, eventual prin convocarea unui nou referendum.