ATCA devine Autism Voice
Prin noua identitate vizuală și noul slogan “Cuvinte care doboară ziduri”, asociația își propune să ofere copiilor cu autism din România o voce și mai puternică.
După ce au ajutat copiii cu autism să rostească pentru prima dată milioane de cuvinte, după milioane de terapii și tot atâtea zâmbete ale părinților și copiilor, Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) își schimbă numele în Autism Voice.
Asociația își va continua activitatea în România printr-o nouă identitate vizuală însoțită de sloganul „Cuvinte care doboară ziduri”. Noul logo este un simbol format din literele care compun cuvântul „voice” dispuse radial, creându-se astfel o formă circulară, expansivă, ce explică ideea de răspândire a mesajului, de undă sonoră. Logo-ul surprinde abordarea unică de intervenție Autism Voice, care susține atât terapia copiilor cu autism, cât și pregătirea terapeuților, profesorilor și a părinților care relaționează cu acești copii.
Sloganul susține misiunea pe care și-a asumat-o Autism Voice, aceea de a neutraliza barierele de comunicare dintre copiii cu tulburare de spectru autist și toți cei care-i înconjoară.
„Noua identitate vizuală și sloganul ne vor ajuta să ne ducem misiunea mai departe, într-un mod mult mai puternic și mai vizibil. Prin noi, copiii vor avea o voce puternică, capabilă să doboare barierele de comunicare și să extindă climatul de toleranță și flexibilitate dincolo de pereții centrelor de terapie. De aici a venit ideea de a ne numi <<Autism Voice>>. Practic, această nevoie a apărut natural după cei 11 ani de activitate ai asociației noastre care acoperă două direcții importante: terapia de recuperare ABA și programele de formare și informare”, a precizat Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice.
1 din 59 de copii are autism
Numărul copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist (TSA) este și el într-o continuă creștere. În România nu există un raport la nivel național, însă estimările specialiștilor ajung la peste 30.000 de minori cu autism. Ultimele studii realizate la nivel mondial arată că această tulburare afectează unul din 59 de copii, iar cea mai mare incidență este în rândul băieților (1 din 46).
Autism Voice ajută anual 400 de copii cu TSA în procesul de recuperare: de la evaluarea inițială psiho-comportamentală, la realizarea planurilor de intervenție adaptate, la programele de terapie specializată în cadrul centrelor sau home-based și a celor de integrare socială.
Autism Voice funcționează ca o interfață/un translator care ajustează comunicarea în ambele sensuri între copil și toți cei din jur. Astfel, până acum, prin Autism Voice, peste 1.200 de părinți au fost prezenți la cursurile gratuite, aproximativ 2.000 de psihologi și specialiști au fost formați în terapia ABA (terapie prin repetiție) și peste 2.000 de cadre didactice au participat la programele de formare.
„Dincolo de terapiile zilnice pe care le facem cu cei mici, pentru noi este important să sprijinim familiile copiilor care trec printr-un amplu proces de recuperare. Părinții sunt ajutați pas cu pas să înțeleagă cum să-și sprijine copilul, cum să comunice cu el prin cursurile pe care le oferim gratuit, prin consiliere, consultanță psihologică și sprijin financiar. Pe de altă parte, atenția noastră se îndreaptă și către formarea de noi specialiști pentru a acoperi nevoia de recuperare a unui număr cât mai mare de copii cu autism”, a explicat Anca Dumitrescu.
Ce este autismul?
Autismul este o tulburare severă întălnită la vârste fragede în care persoanele afectate au dificultăți în a dezvolta relații sociale normale, pot utiliza un limbaj anormal sau uneori nu pot comunica deloc.
Poate fi depistat chiar și la vârste fragede de până la un an, iar specialiștii atrag atenția asupra faptului că șansele recuperării cresc dacă un copil este diagnosticat de la primele simptome.
Programul de terapie variază între 2 ore și 6 ore/zi, în funcție de nivelul de gravitate al afecțiunii, iar costul terapiei între 2.000 lei si 6.000 lei, în funcție de numărul de ore recomandate.
Despre Autism Voice
Autism Voice a fost înființată în anul 2008. Este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților, iar astăzi este singura instituție din România care oferă cursuri de formare continuă acreditate de către BACB (Behavior Analyst Certification Board).
Autism Voice dispune de două centre de terapie unde copiii cu tulburări comportamentale de spectru autist sunt ajutați să se recupereze prin terapia ABA. Totodată, membrii asociației sunt co-organizatori ai Conferinței Internaționale ABA la București, eveniment acreditat la nivel internațional, începând cu anul 2010.