Spitalele regionale riscă să piardă banii europeni!
Corina Crețu, comisarul european pentru Politică regională, a declarat marți că România riscă să piardă finanţarea europeană pentru construirea spitalelor regionale, în condiţiile în care în patru ani „nu s-a reuşit decât stabilirea amplasamentelor şi studiile de fezabilitate”.
„Sunt proiecte ca spitalele regionale, de pildă, care, dacă în patru ani de zile nu s-a reuşit decât stabilirea amplasamentelor şi studiile de fezabilitate, într-adevăr riscă să se piardă banii europeni, pentru că mai urmează licitaţiile, construcţia efectivă, lucruri care sunt greu de crezut că vor fi realizate în acest interval de timp. (…) Regulile europene arată că, dacă până în 2023, 90% din lucrările respective nu sunt făcute se dau toţi banii înapoi, se pierd toţi banii”, a explicat Corina Creţu, la o conferinţă de presă comună cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
Corina Crețu a adăugat că aşteaptă încă din aprilie 2018 răspunsuri la scrisorile pe care le-a trimis Guvernului, cu privire la decizia vizavi de banii care au fost alocaţi pentru spitale.
„Aştept din aprilie 2018 ca Guvernul României să răspundă la scrisorile mele. Sunt trei scrisori la care nu am primit răspuns, în care întrebăm Guvernul României care este decizia dânşilor politică în legătură cu aceşti bani care sunt alocaţi pentru spitale. Dacă dânşii doresc să îi folosească pentru actuala perioadă de programare trebuie să avem o solicitare. Am înţeles dintr-o conferinţă de presă că se doreşte fazarea. Deci folosirea acestor 300 de milioane de euro doar pentru documentaţie şi începerea construcţiei efective de la 1 ianuarie 2021. Aceasta am înţeles din presă, dar noi la Comisia Europeană nu avem nicio solicitare. Dacă se doreşte să se folosească aceşti bani europeni pentru alte obiective iar ne trebuie o solicitare şi o notificare către Comisia Europeană, pe care nu o avem. Autorităţile române ar trebui să identifice unde nu se cheltuie şi să se folosească aceste 300 de milioane în alte scopuri. Deci, pentru orice pas înainte, noi dorim să fim informaţi şi aşteptăm această informare”, a precizat comisarul european.
Pe de altă parte, Corina Creţu a criticat introducerea în ghidurile de finanţare a unei prevederi de a limita investiţiile la 1,5 milioane de euro.
„Îmi pare foarte rău că s-a introdus în ghidurile de finanţare această prevedere, care nu este europeană, de a limita investiţiile la 1,5 milioane de euro, pentru că sensul politicii noastre regionale este acela de a investi în proiecte mari care nu ar putea fi suportate din bugetul naţional. Din păcate, din dorinţa de a mulţumi pe toată lumea, s-a creat această nouă prevedere în ghidurile de finanţare, care limitează posibilităţile de a folosi sume mari pentru proiecte mari”, a spus Creţu.
Comisarul european a avut cuvinte de apreciere la adresa Primăriei Sectorului 3 privind atragerea fondurilor europene pentru reabilitarea termică a blocurilor.