Mircea Diaconu, amendat cu 1.000 de lei
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis vineri amendarea cu 1.000 de lei a europarlamentarului Mircea Diaconu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, potrivit Agerpres.
Decizia este definitivă. La ultimul termen al procesului, din 30 octombrie, un procuror de la Parchetul General a solicitat instanței sancționarea doar cu amendă a europarlamentarului Mircea Diaconu, aducând ca argumente „remarcabila” carieră a lui Mircea Diaconu.
Tot atunci, Mircea Diaconu a refuzat să mai dea o declarație în fața instanței, susținând că nu mai are nimic de spus. În luna martie, Curtea de Apel București l-a achitat pe Mircea Diaconu în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, acesta primind o amendă administrativă, în cuantum de 1.000 de lei.
Mircea Diaconu a fost trimis în judecată în noiembrie 2012 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzația de conflict de interese (5 fapte), dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Procurorii susțin că Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului ‘C.I. Nottara’, a participat la negocierea condițiilor contractuale și apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea de către soția sa, Diana Lupescu, a unui spectacol, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta. Tot în calitate de director al teatrului, Mircea Diaconu ar fi participat la negocierea condițiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soția sa, care urma să îndeplinească diverse funcții (cum ar fi regizor, scenograf, colaborator și colaborator-actor).
De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la această instituție publică de cultură (după ce anterior aprobase și tematica de concurs pentru regizorul artistic și cunoștea cu exactitate că numai soția sa se va prezenta la această competiție pentru promovarea în funcție), i-a acordat calificative maxime iar apoi a emis o decizie de promovare a soției sale, act administrativ în baza căruia aceasta a realizat un folos material direct concretizat în creșterea salarială aferentă.
Parchetul susține că prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu a fost realizat un folos material pentru soția sa în cuantum total de 29.112 lei.