Radu Mazăre vrea să se însoare de ziua lui
Radu Mazăre vrea să se însoare în spatele gratiilor. Fostul primar a depus marţi o cererea la directorul Penitenciarului Rahova în care solicită ca în data de 5 iulie, atunci când îşi va serba şi ziua de naştere, să se căsătorească cu iubita lui, Roxana.
„În urma demersului făcut de Radu Mazăre, personal de el, şi ale demersurilor făcute de Lizeta Haralambie, avocata lui, pe această problemă, urmează să aflăm ce decizie ia penitenciarul. Şi dacă va fi de acord şi cu o cununie religioasă. Dacă nu, va avea loc după o perioadă”, a declarat Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre.
Fratele lui Radu Mazăre a explicat că va fi o ceremonie simplă, la care vor lua parte doar 10 persoane, o parte din familia Roxanei, o parte din familia fostului primar al Constanţei. După ce se vor căsători, Radu Mazăre şi Roxana vor cununa un coleg cu care fostul edil a stat în celulă în perioada de carantină, a mai precizat Mihai Mazăre.