Liberalul Marilen Pirtea avertizează: Unul din cinci tineri cu vârsta între 20-34 ani rămâne pe drumuri! 

“Anunțul de ieri dat de Eurostat cu privire la statistica proporţia persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 de ani şi şi 34 de ani care nu erau nici angajate şi nici în formare profesională (prescurtat în engleză NEET – Neither in Employment nor in Education or Training), plasează România pe locul 4 în ierarhia statelor UE pe 2018. Indicatorul nu este nicidecum unul favorabil, căci este vorba de un grup al tinerilor potențiali activi, cu vârstele tinere 20-34 de ani, care nu lucrează și nu se află în niciun ciclu de educație sau training, un indicator grav al incapacității unei societăți de a-și integra tinerele resurse umane, cele care reprezintă cel mai important potențial pe care îl deține o țară”, constată deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

“România se încadrează, din acest punct de vedere, în culoarul sudic al țărilor UE. Valori mai mari, la acest indicator, au înregistrat doar Italia (28,9%), Grecia (26,8%) şi Bulgaria (20,9%), iar imediat după România, în ierarhie apar Slovacia (20%) şi Spania (19,6%). Distribuția pe genuri a acestui segment de resurse tinere arată faptul că în cazul bărbaţilor 20-34 NEET suntem foarte aproape de media europeană (doar +0,6 puncte procentuale față de medie, care este situată la 12,2%), cu o diferență mare în cazul femeilor 20-34 NEET (o medie cu +8 puncte procentuale mai mare în România față de media media UE, care este situate la 20,9%). Datele arată o tendință evidentă de dezavantajare a tinerelor 20-34 de ani, în subsidiar se pot găsi chiar și tendințe de discriminare a acestora, în prima etapă a parcursului lor educațional și profesional, un semnal deosebit de îngrijorător, care influențează direct și tendința demografică negativă din România – declinul demografic fiind legat și de autopercepția viitoarelor mame față de evoluția lor educațională și profesională”, subliniază liberalul Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

“Ieșirea din acest culoar al eșecului integrativ al tinerilor 20-34, manifestat în rândul țărilor Estului și Sudului Europei, nu se va realiza în România pe calea evoluției naturale. Dimpotrivă, dacă politicile publice ale instituțiilor noastre cu responsabilități în educație și muncă nu vor propune activarea mai multor proiecte și măsuri de integrare, este previzibilă o creștere a ponderii tinerilor 20-34 care nu lucrează și nu se află în niciun ciclu de educație sau training. Este adevărat, companiile private, mai ales companiile internaționale care au deschis în România capacități mari de producție, au avansat câteva exemple de bună practică pentru mobilizarea prin centre pilot de reorientare și integrare profesională chiar tinerii aparținând categoriei 20-34 de ani NEET, în care au focalizat chiar oportunitatea de a-i readuce spre învățare și mai apoi spre un loc de muncă pe cei interesați. Dar nu se poate atenua prin inițiativele private întreaga amplitudine a acestui fenomen negative de absenteism al tinerilor în fața vieții profesionale. Aici este cu adevărat deficitară guvernarea PSD-ALDE, care, în loc să propună soluții specifice la probleme reale, așa cum este integrarea deficitară a tinerilor 20-34 NEET, lansează măsuri populiste și împovărătoare pentru bugetul public al anilor viitori. Solicităm Ministerului Muncii și Justiției Sociale să propună un set de măsuri concrete, pe termen mediu și lung, prin care să prevadă crearea de pârghii de reinserție socială și profesională a tinerilor 20-34 NEET, să prezinte public aceste măsuri, să le propună forumurilor de dezbateri educaționale și profesionale și să-și asume termene pentru implementarea lor”, conchide liberalul Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.