Șoc la Academia de Poliție.Trei sferturi dintre tezele de doctorat sunt suspecte de plagiat!
74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011-2016 la Academia de Poliție – și trecute deja printr-o primă verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat.
Jurnalista Emilia Șercan face o nouă dezvăluire legată de plagiate.
58 de teze de doctorat susținute în perioada 2011-2016 sunt suspecte de plagiat. 58 de teze de doctorat pe care Comisia de Etică a Academiei încă nu le-a verificat pentru a vedea dacă sunt, într-adevăr, plagiate.
10 dintre tezele identificate cu procente foarte mari de conținut posibil plagiat aparțin unor cadre didactice din Academie, iar alte cinci unor angajați în poziții administrative. Totuși, nicio lucrare științifică nu a fost până acum verificată de Comisia de Etică după standardele legale în materie de integritatea academică. Printre ele se află inclusiv teza de doctorat a unui decan – cel al Facultății de Pompieri, scrie Emilia Șercan.
Alte șase teze de doctorat ale unor cadre didactice de la mai multe universități private din întreaga țară, susținute la Academia de Poliție, se presupune că au fost plagiate.
Acestora li se adaugă alte 37 de teze posibil plagiate ale unor angajați în principal în sistemul public, majoritatea din Ministerul de Interne, dar și din sistemul judiciar.