Numărul insolvențelor, în scădere în T1 din 2019
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 28,76%, în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2018, la 3.196 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 551, în scădere cu 38,57% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor – cu 240 de insolvenţe (-18,09%), Constanţa – cu 169 (-29,29%) şi Timiş – 168 (- 20%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în ianuarie-mai în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 991 (minus 29,32%).
În luna iunie, au fost înregistrate 560 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (83).
Totodată, în primele şase luni din 2019, şi-au suspendat activitatea 7.601 de firme, o scădere de 20,97% faţă de perioada similară din 2018.