Teatrul Arte dell’Anima aduce „Acești nebuni fățarnici” în cadrul stagiunii „Teatru În TVR”

Din 26 iulie, Televiziunea Română, prin Casa de Producție TVR, lansează cea de-a treia stagiune a programului „Teatru în TVR”. Ne face plăcere să vă invităm, din nou, la spectacole în aer liber „la noi acasă”!

Anul acesta, Televiziunea Română continuă programul „Teatru în TVR”, pregătind o stagiune în adevăratul sens al cuvântului. Comedie – aceasta este tema noii stagiuni de „Teatru în TVR”, în cadrul căreia, specatorii vor putea să vadă 6 titluri, fiecare dintre ele având mai multe reprezentații, astfel încât cei interesaţi să îşi poată alege data la care doresc să vină în grădina noastră: din 26 iulie, până în 14 septembrie.

Teatrul Arte dell’Anima va fi prezent în stagiunea curentă „Teatru în TVR” cu cea mai nouă producție a sa:

„Acești nebuni făţarnici” de Teodor Mazilu, o coproducție Teatrul Arte dell’Anima –TV, în datele de 28 iulie, 1 august, 18 august, 23 august, 5 septembrie și 6 septembrie, de la orele 20:30.

„Acești nebuni fățarnici” este o incursiune în lumea escrocheriei, „ciubucurilor” și a viciilor. Spectacolul prezintă într-o dinamică agilă, îmbibată de absurd, IPOCRIZIA și PROSTIA.

La prima vedere, protagoniștii nu par a fi „nebuni”. Aceștia își doresc să trăiască bine, au nevoie de dragoste și concep felurite combinații, unele destul de iscusite, pentru a-şi realiza planurile. Ei vor să trăiască „după cum îi taie capul”, satisfăcându-și pofte efemere şi interese meschine, în afara oricăror reguli. Au sau nu un ideal?

Omul se pierde tot mai mult în realități virtuale, astfel că evoluția speciei noastre este pusă sub semnul întrebării. Rămâne de văzut ce mai rămâne din principiile etice și morale de odinioară.

Într-o lume în care totul se întâmplă pe repede înainte, secolul vitezei, cum este numit, vino să privești din afară o lume guvernată de haos și vicii. Fii și tu spectator în „Absolut”!

„O comedie actuală pe tema ipocriziei. O satiră a unei societăți plastifiate clădite pe minciună, parvenism, manipulare, unde consumerismul este ridicat la rang de artă și unde valorile umane sunt răsturnate voit fără pic de empatie. Un univers hilar, schițat îndeaproape de cele opt personaje – martor. Spectatori ai propriilor lor vieți lipsite de faimă și culoare. O lume croită artificial, de tipare standardizate, vulnerabile în fața îndoctrinării mass-mediei. Real versus virtual. Aparență sau esență. Cuibul escrocilor mărunți sau cuibul nebunilor fățarnici, cadrul propice exploatării tuturor sentimentelor «rentabile» precum dragostea, invidia, ura, frica.”

Silvia Roman, regizoare

Distribuție: Irina Cojar – Camelia, András Demeter- Iordache, Crina Lință – Silvia, George Rotaru – Dobrișor, Laur Drăgan – Omul cu capul în nori

Înregistrare Audio-Video: Cristian Jicman – Sublimul în caz de forță Majoră, Iulian Cuza – Adam, Mihail-Cornel Radu – Licheaua Întârziată

Regie și scenografie: Silvia Roman

Compoziție muzicală și Versuri: Bogdan Balea

Filmare și Editare Video: Ștefan Balea

Grafică video și procesare audio: Bogdan Balea

Concept și montaj video: Silvia Roman

Light Design: Alexandru Bibere

Durată: 1h 45’ fără pauză

Preț bilet: 30 lei/25 lei redus

Toate spectacolele se desfășoară în aer liber, iar accesul spectatorilor se va face din strada Amiral Constantin Bălescu, la adresa Moliere 2-4.

Dacă vremea din această vară ne joacă feste și reprezentația nu poate avea loc, biletele achiziţionate de spectatori rămân valabile pentru una dintre următoarele reprezentații ale aceluiași spectacol, iar în cazul unei reprogramări, vom anunța detalii pe www.artedellanima.ro.

Biletele pot fi cumpărate de la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima sau din rețeaua mySTAGE aici: https://www.mystage.ro/spectacole/acesti-nebuni-fatarnici-1809/

Toate informațiile referitoare la programarea spectacolelor pot fi găsite pe site-ul tvr.ro, iar detaliile referitoare la spectacole și bilete – pe site-ul nostru: www.artedellanima.ro și pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima!

Vă așteptăm la Teatru în TVR!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.